Atitudini
greşite
1.
În vreme de necaz, credincioşii trebuie să se
ferească de nemulţumire. Atunci când
poporul Isreael s-a confruntat cu greutăţi în deşert, nemulţumiera lor nu numai
că i-a rupt de binecuvântările lui Dumnezeu, dar a adus şi alte necazuri asupra
lor. Nemulţumirea pune la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu. Ea ignoră
puterea şi bunătatea Lui. Ease concentreză asupra necazului actual şi împiedică
poporul lui Dumnezeu să experimenteze harul Său prin izbăvirea pregătită de El.
2.
În vreme de necaz, credincişii trebuie să se
ferească de o atitudine de învinşi. Această
atitudine merge mână în mână cu cea de nemulţumire. Cu cât ne concentrăm mai
mult asupra necazurilor, cu atât mai neagră ni se va părea situaţia noastră,
căci în acel moment nu vedem doar necazul curent ci şi pe cel care ar putea
să-l urmeze. O astfel de atitudine ne întrerupe legăturacu puterea şi bunătatea
lui Dumnezeu. “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de
dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Întocmai ca şi Caleb şi Iosua,
credincioşii trebuie să privească înspre “uriaşi” de pe terenul solod al
credinţei în Cel Atotputernic. Văicăreala şi autocompătimirea îţi dau un
sentiment plăcut în trup, dar influienţa lor asupra sufletului este
catastrofală.
3.
În vreme de necaz, credincioşii trebuie să evite o atitudine plină de bănuieli şi de presupuneri. Credinţa se
bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu.firea noastră caută să-l manevrezepe Dumnezeu,
pretinzându-I ca, în numele credinţei, să săfacălucruri dorite de inima noastră
egoistă.
Un tată al cărui fiu, bolnav de diabet, a decedat
datorită faptului că, în numele credinţei, nu I s-a mai administrat insulină,
scria:
“Aşa numitul “principiu al mărturisirii pozitive”,
atât de popular astăzi, reprezintă o eroare tragică. Prectic, oamenii sunt
încurajaţi să reţină anumite versete din Biblie ca pe o promosiune personală
din partea lui Dumnezeu. Pasajele biblice pot avea într-adevăr aplicaţii
generale valabile pentru toată lumea, dar nu toate sepot aplica la
situaţiafiecăruia dintre noi. … A aplica arbitrar promisiunile generale ale Bibliei, pentru ale
forţa să răspundă la nevoie specifice, înseamnă ate supune singur la chinuri.
Aplicate deplasat, multe din învăţăturile Bibliei pot avea consecinţe
dureroase.
4. În vreme de
necaz, credincioşii trebuie să se ferească de o atitudine de amărăciune. În esenţa ei, amărăciunea este o urmare afaptului
cănoi căutăm întotdeauna să dăm vina pe altcineva. Necazurile vieţii sunt
adesea kegate într-un anume fel de oameni.
Iosif era rob în Egipt datorită fraţilor săi. David a fugit ani de zile
pentru a scăpa de Saul. Samson a fost păcălit de Dalila. Esau a fost înşelat de
Iacov. Fiica lui Iefta nu s-a căsătorit niciodată datorită vinovăţiei tatălui
ei. Dacă studiem exemplele de mai sus, descoperim că există o legătură directă
între atitudineacelor afectaţi şi felul în care Dumnezeu le-a rezolvat
problemele. Amărăciuneaîn transformăpe mulţi în imitatori ai lui “Esau”, care
nu iartă şi nici nu sepocăiesc. Pe de altă parte, iertarea şi credinţa, dau
naştere la mulţi “Iosif” şi “David”. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:
“… nimeni sănu se abată de la harul lui Dumnezeu …
pentru ca nu cumva să dea lăstari de amărăciune, să vă tulbure, şi mulţi să fie
întinaţi de ea” (Evrei 12:15)
Amărăciunea nu se mulţumeşte să distrugădoar
relaţiile noastre cu cei din jur. Ea caută să nimiceascăîntreaga
personalitate.amârâciunea întrerupe legătura oamenilor cu Dumnezeu şi îi
desparte de harul Său. Făcând astfel, ea ne lipseşte tocmai de acele lucruri
care ne-arputea scăpa din impas: prietenii, caracterul şi ajutorul divin
5. În vreme de
necaz, credincioşii trebuie să se ferească de egoism. În familiile creştine şi în biserocă, vremurile de
necaz sunt vremuri ale părtăşiei. Oamenii au tendinţa să reacţioneze diferit
atunci când se află în situaţii de criză. Unii se simt umiliţi şi supăraţi, alţii
sunt blânzi şi ajung să se complacă într-un fel de autocompătimire alintată.
Necazurile ne pot face mai răi sau mai buni.este
bine să nu ne concentrăm doar asupra noastră înşine şi să căutăm să ne gândim
şi la alţii.nu numai noi avem necazuri în lumea aceasta. Nu trebuie săpretindem
să fim în atenţiatuturor şi nu trebuie să monitorizăm arice conversaţie cu
poveştile noastre tânguitoare. Trebuie să avem atitudini de simpatie, să purtăm
de grijă altora şi să fim dispuşi să-i ascultăm vorbind despre necazurile lor.
Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de necazurile noastre.
Cealaltă parte a acestei monede este refuzul de a
primi mângâiere. Oamenii mândri nu vor să apară vulnerabili şi simt că s-ar
putea umili dacăşi-ar împărtăşi necazurile cu ceilalţi. Ca să te laşi ajutat se
cere smerenie.
Sursa: cartea “Viaţa familiei creştine” de
John Coblentz
