Experiențele modelatoare a unui tânăr credincios

 Experiențele modelatoare a unui tânăr credincios

Dumnezeu adeseori te pune la încercare, în anumite contexte, împrejurimi prin care să îți poți da seama de lucrurile care contează cu adevărat. S-ar putea să citești printre aceste rânduri și să te regăsești. Oricine ai fi, nu uita că ai valoare în ochii Lui Dumnezeu, că nu trebuie să pari cine nu ești doar pentru a fi acceptat și iubit, mințindu-te singur.

Da, avem nevoie unii de alții, dar sursa noastră principală să fie Însuși Dumnezeu. Prin viață treci prin multe, dar experientele te modelează. Ceea ce e cel mai frumos într-un final e faptul că Slava Lui Dumnezeu se vede. Nu toți care au experiențe cu Dumnezeu ajung să le înțeleagă adevărata lor valoare.

Adeseori, mă simt uitat, părăsit, singur, trist.. dar în același timp, conștientizând cine e Dumnezeu, mă simt mai puternic, abil, curajos, plin de viață.. și cineva care încă mai poate să spere. Umblarea cu Dumnezeu este o creștere continuă și e fain să știi asta.

Îmi place să vorbesc despre ceea ce simt sau cred eu despre lume, viață și Dumnezeu. Toate lucrurile conlucrează spre binele nostru, spre binele celor care spunem că îl iubim pe Dumnezeul, Tatăl nostru.

De-a lungul timpului trecem prin multe stări, frici, îndoieli. Una din cele mai mari lupte se dă la nivelul gândurilor, dacă îl avem pe Hristos în mintea noastră, cu El reușim.

Vin momente când îți vine să spui.. "m-am așteptat la asta" şi totuși, Dumnezeu rămâne Dumnezeu. Nimic din ceea ce crezi tu că te-ar împlini nu o va face, mai mult decât Însuși Dumnezeu.

Uneori mă privesc în oglindă și îmi spun eu mie "sunt mai mult decât ceea ce se vede".

Uneori putem să fim asemenea unei cărți vechi, uitate pe un raft, pe deasupra și prăfuite și nu vrem să fim "citite". Adeseori, probabil suntem ca niște cărți care nu au nici coperte, pentru că au fost rupte de anumiți oameni pe care i-am lăsat să ne rupă coperțile, i-am lăsat de bună voie..

Dar totuși, Dumnezeu vine și ne lipește coperți noi cu o valoare nouă, care numai ține de trecutul nostru.

Nu totul în viață se rezumă doar în a avea tu dreptate; ceilalți să îți fie inferiori iar tu să vrei să fi deasupra lor... Dumnezeu te poate învăța să te smerești.

Experiențele cu Dumnezeu pot fi irepetabile și ceea ce e frumos e faptul că El rămâne Același, chiar dacă noi tindem să îl încadrăm în spațiu și timp. Dumnezeu a fost, este și va exista dintotdeauna, nimic nu e în controlul nostru, nici însuși viața care ni s-a dat, la fel de ușor ni se poate și lua.

Text: Dani Ciprian

Oportunitate

Dumnezeu ne dă oportunitatea de-a arăta din ce suntem făcuti uneori în cele mai vitrege situaţii. Atunci când cineva ne trădeaza sau ne rănește profund avem oportunitatea sa iertăm și să înţelegem motivaţiile acelei fapte sau vorbe și optunitatea să iubim necondiţionat. Ne este foarte greu să vedem lucrurile rele ca pe o oportunitate, asta pentru că de multe ori din noi nu iese iubire și pace, ci război și dorinţa de răzbunare atunci când cineva încearcă să ne strice nouă comfortul sau ne arată că lumea e rea și egoistă. Din Isus nu au ieșit înjurături sau blesteme când era pe cruce ci niște cuvinte ce dădeau viaţă și speranţă: “Tată, iartă-i!”

Când suntem sub asediu ne ridicăm repede zidurile ce par să ne facă invincibili și anume răceala și indiferenţa. Vrem să părem ca acel “pumn” a fost ca o adiere și că nu suntem cu inima frântă când este de fapt invers. Dorim să arătam că putem fi și fără acea persoana sau acel lucru ce ni s-a luat de la noi, dar prin comportamentul nostru “tare” demonstrăm cât de rău doare de fapt. Nu zic că ar trebui să plângem la orice, dar trebuie să ne recunoaștem starea, trebuie să admitem că doare și că viaţa nu ne-a purtat doar prin momente de glorie. Negarea nu ne va ajuta, dimpotrivă, va forma vicii de care cu greu poţi scăpa. Pentru că dorinţa de a uita durerea și de-a trece peste exista în fiecare, dar unii nu înţeleg că trebuie spartă rana ca sa iasă puroii și că doar acoperind-o cu un plasture frumos îi va face mai rău…

Eu cred că Dumnezeu are raspuns la orice durere, la orice nevoie a mea și a ta și că ne iubește destul de mult ca să nu ezite niciodată să ne ajute atunci când îi cerem ajutorul. Mergi la El și spune-I cât de rău te doare, te asigur că El te inţelege și știe exact prin ce treci. Isus a fost și El neînteles, părăsit, chiar trădat de un ucenic, n-a fost bine primit în localitatea natală. Nu cred că El nu a avut sentimente și că pe El nu l-a durut măcar puţin atunci. El a fost numit om al durerii, nu vreau să mă gândesc ce a simţit pe cruce… părăsit chiar de propriul lui Tată pentru noi.

Cred că El îţi va arăta ca orice lucru, oricât de rău este, îl poate folosi spre binele tău și că nu a îngăduit ceva să te rănească fără motiv; El are mereu un scop pentru tine. Poate vrea să te facă mai înţelegător, mai bun, mai sensibil la durerea altora, poate vrea sa te folosească să ridici pe alţii care trec prin ce ai trecut tu. În orice caz, Tata are mereu un scop minunat pentru tine. Și nu uita… situaţiile grele și oamenii dificili pot fi o OPORTUNITATE să araţi că ești A LUI, că ești altfel.

“Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29: 11)

Omul cu handicap este un om normal

Am o amintire cam dureroasă de pe vremea când mergeam în clasele primare. Am suferit de un accident de mașină, iar femurul meu a fost fracturat. Am făcut două operaţii, una a fost pentru atașarea unei tije, a doua pentru scoaterea ei. Am stat în pat cam o lună cu ditamai ghipsul, dar apoi, am putut umbla cu cârje. Un coleg de-al meu, când mergeam la serbare, a făcut o remarcă dureroasa, și-a cam bătut joc de faptul ca purtam cârje. M-am simţit extrem de prost și mi-a luat un timp ca să-l iert.

Poate și voi aveţi astfel de experienţe neplăcute. Nu-i așa că e mult mai dureros când cineva te rănește în suflet și nu poate aceepta ca pe un lucru normal că există și probleme locomotorii sau de alt fel? Mă gândesc cum se simt oamenii aceștia cu dizabilităţi când ceilalţi se uită ciudat la ei sau chiar cu mânie… cred că ar trebui să fim sensibili la durerea celor din jur, și nu să le cauzăm mai multă durere decât au. Oare nu le ajunge că traiesc viaţa mult mai dificil decât o facem noi? De ce să-i facem să se simtă nefolositori, urâti, respinși si izolaţi?  Trebuie să acceptăm ca ei sunt oameni normali, nu anormali și să-i percepem ca atare și să ne comportăm ca atare cu ei. Unii chiar urăsc compătimirea, vor să fie priviţi normal.

Am cumpărat cartea “Viaţa fără limite” de Nick Vujicic. Cred că majoritatea îl știţi… am citit cât de deprimat era când copiii își băteau joc de el. Din cauza lor a vrut să se sinucidă la vârsta de 10 ani, atât de mult îl afectau toate acele vorbe. Și uitaţi ce om plin de cuvinte încurajatoare și pline de har l-a făcut Dumnezeu. Domnul fie slăvit că nu și-a luat viaţa atunci.

El le-a spus unor elevi la o conferinţă: "- Cum vreţi voi să fiţi prieteni cu un tip fără mâini și fără picioare - probabil cel mai ciudat tip pe care îl veţi întâni - dar vă respingeţi colegii de clasă fiindcă nu au ginșii potriviţi sau un ten curat sau o statură și un trup potrivit pentru ultima prezentare de modă? " NICK VUJICIC - "Viata fara limite". Dacă sunteţi respinși de colegi, de vecini pentru că nu sunteţi perfecţi, acest articol este și pentru voi. Tot Nick spune că suntem perfecţi exact așa cum suntem.

Iar dacă ești un om cu o dizabilitate fizică sau un defect fizic vreau să știi că Dumnezeu te iubește exact așa cum ești și că poate face lucrări chiar mai mari prin tine decât prin cei “perfect sănătosi” sau întregi.  Să nu renunţi, ci să lupţi mereu mai cu zel. Dumnezeu să-ţi fie alături pas cu pas, să te întărească și să te sprijinească cu dreapta Sa biruitoare. Nu băga în seamă cuvintele răutăcioase și privirile tăioase, nu-l lăsa pe Satan ca să aducă amăraciune și depresie în viaţa ta. Concentreaza-te pe calitaţile și nu pe defectele tale. Și mai presus de toate, ai grijă de relaţia ta cu Dumnezeu, în ea vei găsi tot ce ai nevoie.

Un calugar intors la Dumnezeu :)

I Trust You - James Fortune & FIYA

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce-a ingaduit in viata mea. Ma incred in El atunci cand nu-l inteleg. Si sunt mai mult decat fericita cu Dumnezeu, caci mereu ma uimeste :D

O imbratisare

Despre IMBRATISARE.

Imi place sa ofer imbratisari, mai ales copilasilor si celor pe care ii iubesc. E un mod foarte frumos de-ati arata dragostea pe care le-o porti si de-ai face sa inteleaga ca esti alaturi de ei, ca esti gata sa ii ajuti.

Am stat si m-am gandit cat de mult o inseamnat pentru mine imbratisarea anumitor persoane in momentele dificile, de fapt vinerea aceasta am primit o imbratisare cand aveam cea mai mare nevoie. Nu o cunosc pe acea fata, dar tot ce stiu e ca mi-a fost alaturi, si ca a fost gata sa se roage pentru mine, sa imi ofere un servetel si sa-mi dea o imbratisare.

Sincera sa fiu, putine imbratisari au inseamna asa de mult ca si aceasta imbratisare. E un lucru minunat sa fii gata sa ajuti pe cei din jurul tau, chiar daca nu-i cunosti. Sa fii gata sa simti cu cei care sufera si sa le oferi atata cat poti tu. Stiu cat de mult conteaza asta. Sa stiti ca oamenii pe care ii ajutati, poate va vor uita numele, sau felul in care aratati, dar nu vor uita niciodata acel gest... acea imbratisare...

Domnul sa ne faca oameni ai imbratisarilor, ai suprizelor placute, aducatori de zambete si de speranta. Nu va fie frica ca veti fi tratati ca niste nebuni, ca niste oameni mai ciudati... chiar de cei pe care vreti sa-i ajutati; Dumnezeu le va deschide inima si vor fi gata sa primeasca ajutorul vostru. Pentru asta aveti nevoie de multa dragoste si rabdare ca sa castigati increderea lor, dar un lucru e sigur SE VA MERITA.

Love you all! >:D<

Când problemele cresc (3)

ADOPTAREA UNOR ATITUDINI CORECTE



Unele dintre problemele pentru care ne îngrijorăm cel mai mult acelea pe care le putem controlacel mai puţin sau chiar deloc. Există unii copii care mor de leucemie. Există taţi tineri care pot rămâne invalizi toată viaţa, datorită unui accident. Unii părinţi dau naştere la copii care suferă cu sindromul Down. Există mame care rămân vâduve cu mulţi copii de crescut. Părinţi bătrâni degenerează psihic, mental sau emoţional.

Uneori aceste probleme vin toate deodată şi ai impresia că totul se năruie în jur şi că Dumnezeu şi promisiunile Sale este departe şi te-a uitat.

În asemenea vremuri se pune la încercare credinţa. Crizele acestea fac parte din “încercările” necesare maturizării noastre. Există atitudini recomandabile în asemenea situaţii şi atitudini foarte dăunătoare. Le vom analiza mai întâi pe cele recomandabile.


Atitudini corecte


1. În vremuri de necaz, credincioşii au nevoie de o atitudine plină de credinţă. N-avem nevoie să-L înţelegem pe Dumnezeu pentru a ne pune încrederea în El. În mijlocul necazului Iov spunea: “ da, mă va ucide… dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui (Iov 13: 15). Credinţa noastră este pusă la încercare tocmai atunci când nu-L înţelegem pe Dumnezeu. El spune: “Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile tale voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:9). Poporul lui Dumnezeu s-a convins, iarăşi şi iarăşi, că necazurile şi durerile sunt de fapt căi de acces neexperimentate şi neimaginate încă înspre harul şi bunătatea lui Dumnezeu.


Nu este uşor să ai credinţă. Ea presupune nu numai a te încrede în Dumnezeu la vreme de necaz, ci şi a-I acorda Domnului libertatea de ane mări aceste necazuri. Trebuie să avem încredere în El nu numai nu numai când planurile nostre sunt date peste cap, ci şi atunci când ele se năruie complet.


A avea credinţă înseamnă a crede cătot ceeace se întâmplă în viaţa noastră este mereu sub controlul suveranităţii Atotputernicului şi că, în mâna Sa, totul se va transforma într-o veşnică binecuvântare:


“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28)


2. În vreme de necaz, credincioşii trebuie să manifeste să manifeste o atitudine de smerenie. Tendinţa firescă este să ne revoltăm şi să întrebăm: “De ce eu, Doamne?” Smerenia reacţioneză diferit acceptând cu încredere lucrurile pe care, oricum, nu le poate schimba. Ea se lasă călăuzită de Duhul lui Dumnezeu şi este opusul cârtirii şi amărăciunii produse de direa pământească.


Smerenia îşi arte rădăcinile aşezate în credinţă. Ochii smereniei sunt îndrepaţi spre Dumnezeu, aşteptând întotdeauna ca El să transforme răul trecător într-un bine statornic. În faţa calamităţii care s-a abătut asupra lor, soţia lui Iov s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, dar smeritul Iov a corectat-o zicând: “Ce! Primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10)


O atitudine de smerenie ne ajută să privim în mod obiectiv necazul, pentru ca apoi, să putem face deosebire intre ceea ce trebuie acceptat şi ceea ce mai poate fi schimbat. A fi blând nu înseamnă să fii mereu pasiv; nu încetează să te mai opui forţelor răului. A fi smerit nu înseamnă arenunţa la hotărârea de adepăşi un handicap. De fapt, smerenia îţi dă libertatea de a face ceea ce trebuie făcut, deoarece nu te mai simţi obsedat să schimbi realităţile, pe care trebuie doar să le accepţi. Smerenia ne izbăveşte de acea stare de supărare iraţională şi ne deschide ochii să vedem lucrurile vieţii noastre din perspectiva lui Dumnezeu. Psalmistul spune: “El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept” (Psalmistul 25:9).


3. În vreme de necaz credinciosul are nevoie de o atitudine de rugăciune. Desigur, rugăciunea este o acţiune, dar ea este în acelaşi timp şi o atitudine, o stare a inimii. Atunci când se înmulţesc necazurile, trebuie să ne amintim să-L căutăm pe Tatăl nostrum ceresc. Îngrijorându-se şi chinuindu-se, omul firesc caută şi se străduieşte să afle tot felul de modalităţi de ieşire din necaz. El nu apelează la Dumnezeu decât atunci cand a epuizat el însuşi toate celelalte resurseşi variante. Copiii lui Dumnezeu însăpot fi scutiţi de toate aceste chinuri, dacă sunt obijnuiţi să apeleze la rugăciune. “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6). Sufletul care ştie să-şi aducă îngrijorările la tronul ceresc nu va mai fi împovărat de ele. Atunci când cerem cu credinţă, nu ne vom mai concentra asupra frustrărilor şi grijilor pământeşti, ci vom sta să aşteptăm în linişte răspunsul ceresc.


4. La vreme de necaz, credincioşii au nevoie de o atitudine de mulţumire. Aceasta este probabil atitudinea cel mai greu de manifestat. Fără credinţă, smerenie şi rugăciune, o asemenea reacţie este imposibilă.


Pe de altă parte, atunci când există credinţă şi când Dumnezeu se află în central atenţiei şi preocupărilor noastre, atitudinea de mulţumire nu numai că este potrivită, dar e şi singura posibilă. A fi de mulţumire la vreme de necaz, nu este o atitudine iraţională. Ea se bazează pe o trăire a relităţii. “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iaraşi zis: “Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). Prin însuşi fiinţa Sa, Dumnezeu este prilej de bucurie, iar credinciosul care se încredere în El ajunge să fie fericit, indiferent de situaţia în care se află.

Rugaciune pentru sot

Doamne, ajuta-ma sa fiu o sotie buna. Imi dau seama ca fara ajutorul Tau nu pot avea ceea ce-mi trebuie pentru a fi o astfel de sotie. Ia egoismul, nerabdarea si iriabilitatea mea si transforma-le in bunatate, indelunga rabdare si bucurie cu care sa trec peste toate. Ia vechile mele reactii emotionale, ganduri si obiceiuri, presupuneri si tendinte autoprotectoare, si fa-ma rabdatoare, intelegatoare, buna, credincioasa, blanda si cu stapanire de sine. Ia inima mea tare si darama-i zidurile cu berbecele revelatiei Tale. Da-mi o inima noua si pune in mine dragostea, pacea si bucuria Ta (Gal. 5: 22-23). Asa cum sunt acum nu ma pot ridica mai sus de unde ma aflu. Numai Tu ma poti transforma.

Arata-mi unde este pacat in inima mea, mai ales in ce-l priveste pe sotul meu. Marturisesc ca nu o data l-am criticat, nu i-am aratat dragoste, am fost manioasa pe el, i-am purtat resentiment, nu l-am respectat sau nu l-am iertat. Ajuta-ma sa las la o parte orice rana, orice sentiment de manie sau dezamagire si sa-l iert asa cum ierti Tu - complet, fara sa privesti in urma. Fa-ma un instrument al impacarii, pacii si vindecarii pentru mariajul nostru. Imbunatateste comunicarea noastra si salveaza-ne din circumstantele care ne pot aduce in pragul divortului.

Fa-ma tovarasa sotului meu, insotitoarea, prietena si ajutorul lui. Ajuta-ma sa fac din casa noastra un loc plin de pace, odihnitor si sigur, unde lui sa-i faca placere sa vina. Invata-ma cum sa ma ingrijesc si sa fiu atragatoare pentru el. Ajuta-ma sa devin o femeie creativa si oportunista, cu o minte, un suflet si spirit viu. Fa-ma femeia de care el sa fie mandru ca este sotia lui.

Vin la crucea Ta cu toate asteptarile pe care le am. Nu mai pun pe umerii sotului meu povara de a ma satisface in domenii in care ar trebui sa caut ajutorul Tau. Ajuta-ma il accept asa cum este si sa nu incerc sa-l schimb. Imi dau seama ca in anumite privinte e posibil sa nu se schimbe niciodata, dar in acelasi timp, ma rog sa se schimbe asa cum nici nu cred ca este posibil. Las in mana Ta orice schimbare care trebuie sa fie facuta, acceptand deplin ca niciunul dintre noi nu este si nu va fi niciodata perfect. Numai Tu, Doamne, esti perfect si eu privesc la Tine ca la izvorul perfectiunii noastre.

Dansul cu trandafirii

                       Dansul cu trandafirii

                                        Urde Denisa Andreea

Dragostea-i ca un dans cu trandafirii
- frumos inmirezmata, dar periculoasa;
printre culorile sublime
poti sa gasesti mereu cate un spin.

Dragostea e ca un dans cu trandafirii;
e-atat de juvenila printre bobocei,
cand se deschid cu drag petalele iubirii
si fiecare zi aduce-un nou mister.

Dragostea e ca un dans cu trandafirii
ce lasa in urma flori uscate*...
si pamantul mai fertil,
ca sa rasara alti trandafiri si mai sublimi.

Dragostea e ca un dans cu trandafirii
- unii ne-impung, altii ne lasa fara grai,
ramanand doar frumusetea-ndragostirii
si ranile ce-odat-au sangerat.

Dragostea-i ca un dans cu trandafirii;
prin adierea cald-a verii
si in al iernii napraznic ger
- e la bine si la rau. E mereu.


* flori uscate = amintiri
(21.07.2012)

Poezia: "O iluzie franta"

O iluzie franta
                              de U Denisa Andreea

Fara speranta adevarata,

Cu un zambet frant;

Tineretea-i iluzie franta,

O frunza luata de vant.

De ce ne uitam

Doar in stanga si in dreapta?

Si uitam ca sa privim

Sus, si sa mai urcam o treapta?

Furam priviri si suflete frumose,

Dar ele-s izvorate din El;

Mergem in joc prin locuri stancoase,

Dar stanca de veacuri e El.

Ochii nostri privesc in laturi

Dar prea putin privesc la El …

Si totusi, Lui Ii pasa de mine

Si Duhul Sfant coboara peste min’ din cer.

Imi patrunde gandul si fiinta,

Iar sufetul spune: "Pocainta:

Ea este calea ce duce la cer

Si barca ce ma calauzeste in puteri.

Chipul Tau, vrei sa se vada in noi,

Si ca dreptar s-avem Cuvantul Tau."

In cer, prin fagaduita, sa ajungem noi,

Prin credinta si rabdare sa ne asemanam cu El.

                                  AMIN!! (22.02.09)