Mereu m-ajuti - poezie

Mereu m-ajuti

                     Urde Denisa Andreea

Mereu m-ajuti in incercare

Oricat ar fi de mare.

Mereu m-ajuti  cand merg pe valuri

Ca sa nu cad cand sunt furtuni..

Mereu m-ajuti sa nu disper

In valea neagra, ci sa sper.

Mereu m-ajuti in slabiciune

- In picioare Tu ma pune.

Esti ajutor in stramtorare,

Pe munte dar si prin vale.

Esti bun si esti biruitor

- Mereu ai fost invingator!

Nu exista incercare,

Val care sa ma doboare.

Nu este o zi in care

Sa nu ma tii Tu in picioare.

Tu esti cu mine in razboi

Imi dai putere sa-i dobor.

Cand merg cu Tine-n cuceriri

Mereu sunt invingator.

La fiecare pas Tu esti cu mine,

Fie ca mi-e rau, fie ca mi-e bine.

Cu fiecare pas mai aproape de cununa;

Tot mai aproape de Tine.

15.01.2017, 22.02.2017

Pentru Dumnezeu contează

De multe ori am impresia ca ce fac pentru Dumnezeu e atât de mic şi neînsemnat: că a merge şi a ajuta la împărţirea unei mâncări e atât de nevaloros, a cânta o cântare în biserică e prea puţin, că ascultarea sau ajutatea părinţilor în treburile mici e lipsită de valoare astfel încât nici nu imi vine să le mai fac uneori. Dar Dumnezeu nu aşa privete lucrurile. Pentru El contează şi un pahar de apă dat unui copil: “Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10:42)

Uneori spun unor oameni lucruri atât de simple şi cunoscute dar care pe ei îi ajută enorm, chiar dacă eu nu realizez asta. Un zâmbet şi o îmbrăţisare poate face foarte mult unui suflet care însetează după afecţiune. Poate ai pe inimă să ajuţi o mamă să aibă grijă de copii, sau un bătrân să ducă bagajele. Fă-o şi nu ezita. Pentru Dumnezeu contează şi pentru acei oameni contează. Ei te vor aprecia şi poate chiar stima pentru acel mic gest de dragoste.

Poate ai fost chemat să faci o lucrare mica, şi nu una mare, cum ai vrea tu. Dar tu trebuie să fii credincios lucrului ce ţi l-a dat Tatăl şi să-l faci cât mai bine posibil şi nu mereu să te plângi cât de puţini membri sunt în biserică sau alte lucruri care acum te nemulţumesc din cauza că tu vezi lucrarea în care Dumnezeu te-a pus prea mica şi prea neînsemnată pentru tine. Poate Dumnezeu nu va atinge prin tine naţiuni ca şi prin alţi oameni, dar îi va atinge şi-i va schimba pe cei din jurul tău. Fii gata să te sacrifici şi să dai tot ce ai mai bun în lucrarea pe care o are Dumnezeu cu tine pentru că de acea lucrare vei fi tras la răspundere şi nu pentru a altuia.

Dar poate ai în gând planuri mai mari (de la Dumnezeu) ce vrei să le faci cu ajutorul lui Dumnezeu: să dai o sumă mare de bani unor familii în nevoi, să trezeşti o comunitate din nepăsare şi să eliberezi pe cei legaţi de Satan,  sau multe alte lucruri. Să nu disperi dacă întămpini dificultăţi în realizarea acestor obiective. Dumnezeu este cu tine şi vei reuşi. Nu ceda ispitei care zice “prea multe lucruri ţi-ai propus” sau “planul acesta e prea mare pentru tine”. Mergi înainte cu Dumnezeu, şi vei vedea că se poate şi că nimic nu este imposibil la Dumnezeu şi cu El. Dar nu uita, orice lucru mic făcut cu dragoste aduce aprecierea Tatălui tău şi răsplătirea Lui.

Matei 10: 

38. Cine nu-si ia crucea lui si nu vine dupa Mine nu este vrednic de Mine.

39. Cine isi va pastra viata o va pierde; si cine isi va pierde viata pentru Mine o va castiga.

40. Cine va primeste pe voi Ma primeste pe Mine; si cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

41. Cine primeste un proroc, in numele unui proroc, va primi rasplata unui proroc; si cine primeste pe un om neprihanit, in numele unui om neprihanit, va primi rasplata unui om neprihanit.

42. Si oricine va da de baut numai un pahar de apa rece unuia din acesti micuti, in numele unui ucenic, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata."

Matei 25: 

34. Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.

35. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit;

36. am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine."

Nu urma pe oricine

“Să nu vă luaṭi după obiceiurile lor. să împliniṭi poruncile Mele şi să ṭineṭi legile Mele.” (Levitic 18: 3-4)

Poate că aṭi auzit despre “Marşul omizilor”, faimoasa poveste a lui Jean Henri Fabre, un naturalist francez. el a urmărit aceste creature interesante pe când se plimba prin pădure. Acestea mărşăluiau pe un buştean în şir, una în spatele ceceilalte. “Ce s-ar întâmpla”, şi-a zis Fabre, “dacă le-aş aşeza să meargă în cerc ?”

Aşa că a adunat suficinte omizi şi le-a aşeazat în cerc pe marginea unui ghiveci de flori. Patru zile mai târziu, le-a gâsit încă mârşăluind pe marginea acelui ghiveci. Mâncarea era aproape şi uşor accesibilă, dar omizile continuau să meargă în marşul lor spre nicăieri, aproape moarte de foame.

Sursa: Gândul de dimineaṭă.

Concluzie: Aşa cum omizile nu reuşeau să ajungă la mâncare luându-se una după alta, la fel nici cei care urmează lumea nu o să ajungă la Dumnezeu.

O alergare încununată

Toţi afirmăm să viaţa e o continuă alergare. Adevăratul necaz nu este alergarea în sine, ci felul în care alergăm. Pavel lansează provocarea creștinilor din Corint: “Alergaţi dar în așa fel încât să căpătaţi premiul!” (1 Cointeni 10: 24-27).

Pe de o parte, nu putem să vorbim despre o alergare încununată, dacă nu am început alergarea respectivă. Dacă finalul alergării îl decide Dumnezeu, începutul spre cer îl decidem noi. Domnul Isus ne-a vorbit despre poarta cea strâmtă și ne-a poruncit să intrăm pe ea, dar decizia ne ne aparţine. Prin urmare, ca să începem alergarea spre cer, trebuie să ne apropiem de Golgota, de suferinţele Mântuitorului, trebuie să ne recunoaștem păcatele, să le abandonăm și apoi prin credinţa în jertfa lui Isus Hristos, să începem o viaţă nouă.

Pe de altă parte cei ce au început alergarea trebuie să respecte regulamentul impus (poruncile lui Dumnezeu). Nerespectarea regulamentului poate duce la penalizare sau chiar descalificare. Biblia ne arată care sunt regulile alergării spre cer și ne vorbește despre obstacolele pe care le vom întâlni și cum le putem depăși.

Dragii mei, spre ce alergăm noi? Unde vom ajunge? Încercăm măcar să vedem cât de frumoasă e cununa neprihănirii care ne așteaptă? Dacă nu am luat startul, să începem alergarea noastră spre cer astăzi. Dacă am luat deja startul, să ne ţinem de calea Domnului până vom ajunge în locul unde ne așteaptă Domnul cu mesajul: “Bine, rob bun și credincios!”

Cu citate din cartea “Dependent e har” e Viorel Iuga

Cum răsplătim noi bunătatea lui Dumnezeu?

De puţine ori, ca și creștini, ne aducem aminte Cine este cu adevărat Dumnezeu și ce mare preţ a plătit pentru a ne răscumpăra din păcat și a ne putea numi “fii și ficele Lui”. De multe ori nu doar că uităm că a dat “ce-a avut mai scump”, ci ne mai și jucăm cu păcatul din când în când. De parcă Dumnezeu e doar la biserică sau vede doar atunci când facem fapte bune. Să nu ne înșelăm singuri.

Dumnezeu merită slujitori ca Daniel, ce-a fost aruncat în groapa cu lei la vârsta de aproximativ 90 de ani, ca cei 3 tineri din cuptorul cu foc, ca cei ce au murit în arene cântând și ca mulţi misionari care își riscă astăzi  viaţa pentru a salva suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu merită oameni care Îl laudă chiar și în închisoare ca Pavel și Sila, ca Richard Wurmbrand și mulţi alţii. Se merită să suferim pentru El și pentru adevărul Lui.

Dar mă întreb pe mine și vă întreb și pe voi: până unde suntem gata să ne sacrificăm confortul nostru,  lucrurile materiale, timpul nostru, banii nostri și cine suntem noi pentru ca Împărăţia Lui să prospere, pentru ca Numele Lui să fie auzit și noi să ne adunăm o comoară în cer “unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6: 20)?

De multe ori uităm că suntem doar niște călători pe acest pământ și că adevărata noastră casă este acolo sus. Dar haideţi să ne gândim cu băgare de seamă dacă Dumnezeu merită mai mult decât Îi dăm și astfel să ne schimbăm gândirea și comportamentul, deci totodată și faptele. Sfinţirea este și un lucru progresiv, nu doar primit atunci când ne-am predat lui Isus viaţa.

Unde îţi e privirea?

Unde îţi e privirea?

De prea multe ori ne-am obijnuit să ne uităm la valuri şi la munţii prea înalţi pentru noi. Am ajuns să nu mai vrem să facem paşi înainte zicând: “dacă vom cădea din nou?” sau “dacă rezultatul nu va merita efortul?”. Nu-i aşa că ar trebui să auzim zilnic cuvintele: “numărăţi-vă binecuvântarile”?

Ne uităm de multe ori în direcţia greşită şi nu-i de mirare că sfârşim în a avea o atitudine greşită, una nemulţumitoare, arogantă, lipsită de bunătate şi chiar o inimă împiertită. Cu toţii ne propunem să facem ceva şi să ajungem cineva… Dumnezeu Însuşi ne are în planurile Lui şi tot ce doreşte El pentru noi este binecuvântare, chiar binecuvântare ce vine prin necazuri ca la sfârşit să dobândim “salvarea sufletelor noastre” (1 Petru 1:6-9).

Îmi place atât de mult să-L văd pe Dumnezeu opusul circumstanţelor nefavorabile din vieţile noastre; dacă e furtună, El e liniştit şi tare ca un turn de scăpare, dacă e întuneric, El este Lumina, unde e moarte, El rosteşte viaţă. Am trecut de multe ori prin experienţe dureroase, am suferit atât fizic cât şi emoţional… au fost zile când strigam de durere şi simţeam că nu mai am nicio putere, dar mereu a fost Cineva lângă mine; mereu nişte ochi m-ai privit şi nişte braţe m-au strâns la pieptul Său. Sunt convinsă că Dumnezeu mi-a purtat mereu de grijă şi că e o mare tâmpenie să plângi când ştii ce mare privilegiu ai să fii ales şi să slujeşti alţi oameni, să porţi războaie ale dreptăţii, să lupţi pentru El şi alături de El.