Știu că toți râvnim spre perfecțiune și am vrea să ne ascundem defectele și imperfecțiunile. Și e un lucru bun că vrem să fim mai buni și experți în orice domeniu. Dar suntem imperfecți și vom face deseori greșeli.
În Biblie ni se spune că Dumnezeu ne-a ales ca să fim ai Lui. Dar oare chiar așa cum suntem? Cu atâtea slăbiciuni? Cu atâtea greșeli și imperfecțiuni? Cu natura noastră păcătoasă ce ne clocotește în sânge, dar cu care ne luptam zilnic? DA, EXACT AȘA CUM SUNTEM.
De multe ori ne uităm la cei din jur și le vedem defectele. Îi criticam, îi bârfim și uneori chiar îi înjosim... de parca asta i-ar putea ajuta cu ceva. Le facem doar rău prin aceste comportamente și, bineînțeles și nouă înșine.
Dacă Dumnezeu ne poate iubi, deși El chiar e perfect și de 3 ori SFÂNT, noi, care știm ce înseamnă imperfecțiunea, de ce nu putem iubi alți oameni? De ce suntem răi unii cu alții? Ce avem de câștigat din asta?
Isus Hristos a venit în lumea noastră ca să ne arate un exemplu de dragoste în primul rând dar și de smerenie. El, Fiul lui Dumnezeu.
Avem un lucru de făcut. Să fim rapizi în iertare, mai buni și înțelegători la slăbiciunile celorlalți. Unii pur și simplu nu pot mai bine, pe când alții sunt încăpățânați. Unii nu știu cum sa facă sau se cred neputincioși sau prinși în tot felul de vicii sau cercuri vicioase; doar Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare.
Dacă vrem ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să avem și noi milă de cei din jurul nostru. Suntem fericiți când Dumnezeu ne iartă, dar asta L-a costat moartea Fiului Său Prea iubit. Noi trebuie doar să iertăm pe cei care ne greșesc. Atât.
