Doamne, daca Tu esti cu mine imi ajunge

Doamne, daca Tu esti cu mine imi ajunge

de Elisabeta Ton

       In prima zi din ianuarie 1969, Iosif (sotul meu) a plecat cu trenul spre Viena, Austria. Avea o viza pentru o luna, dar mie mi-a spus ca Domnul i-a vorbit ca de la Viena va pleca in Anglia sa studieze acolo teologia. Cand a plecat trenul si eu am ramas sigura pe peron, urmarind rotile care fugeau tot mai repede, inima mi se sfasia in mine. Nu stiam ce va reusi el sa faca si nu stiam ce se va alege din mine, singura in Romania comunista. Iosif a reusit sa plece de la Viena in Alnglia si peste cateva saptamani avea deja o bursa de studii la Universitatea Oxford. Eu deveneam sotia unui fugar, privita cu suspiciune de securitate, cu teama de colegii de serviciu, cu mila de prietenii de la biserica.

       Voiam sa plec la el, dar nu mi se dadea pasaport ca sa pot merge. Eram prizoniera in propria mea tara. Dar in lunile care au urmat, Dumnezeu a lucrat foarte puternic in viata mea. Prezenta Lui mi-a devenit foarte vie si reala. Am inceput sa am partasie mai intima cu El. Am simtit ca prezenta Lui imi este suficienta, pentru ca il simteam interesat de cele mai mici amanunte din viata mea zilnica. Am inceput sa ma uit imprejur si sa vad ca altii au nevoie de mine si ca Dumnezeu vrea sa ma foloseasca sa le aduc incurajare si bucurie.

         O mica criza se apropia odata ultima zi din septembrie, ziua de nastere a sotului meu. Intotdeauna in ziua aceasta avea prieteni in casa noastra si ne bucuram intr-un mod care facea ca ziua sa fie foarte bogata si foarte speciala. Acum... urma sa fiu singura. Cu o zi inainte am pregatit totusi casa ca de sarbatoare, cu flori multe si cu aperitive si gustari, ca si cand ar fi fost Iosif acasa. Pe 30 septembrie, de ziua lui, dupa ce mi-am terminat lucrul la serviciu, la ora 3 dupa masa, m-am grabit sa merg spre casa. Strada pe care stateam era langa parc. In curte erau brazi uriasi. Cand am intrat in curte, m-am uitat spre cer printre brazi si am zarit un petec din cerul senin si luminos, de parca ma privea cineva. M-am oprit cateva secunde, si privind spre cer, am soptit in gandul meu: "Doamne, daca Tu esti cu mine imi ajunge."

       Eram fericita ca Domnul este cu mine si ca nu intru singura in apartamentul meu. Ajunsa in apartament, m-am gandit sa petrec timp scriindu-i lui Iosif o scrisoare. Voiam sa fie ceva special, de ziua lui, si am luat Biblia, am deschis-o si ochii mi-au cazut pe cuvintele Domnului Isus: "... tatal a zis robilor sai: Aduceti repede haina cea buna si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel pe degat si incaltaminte in picioare. Aduceti vitelul cel ingrasat..." (Luca 15:22-23). M-am asezat la masa de scris si am inceput sa astern pe hartie ceea ce Dumnezeu imi descoperea prin cuvintele acestea. Am inteles ca Domnul il imbraca pe Iosif si-l hraneste cu ce are El mai ales, pentru ca are un plan special cu el. Eram fericita sa-L aud pe Dumnezeu vorbindu-mi si deslusindu-mi planul Lui de viitor pentru noi. Am inceput sa scriu la masina de scris mesajul catre sotul meu de ziua lui. N-am scris decat un paragraf si am auzit o bataie la usa. Cand am deschis, in fata mea statea o buna prietena de-a noastra cu o floare splendida in mana. Ea mi-a zis: "Elisabeta am venit sa-ti spun la multi ani pentru Iosif!" Am invitat-o inauntru, am inceput sa vorbim si dupa doar cateva minute s-a auzit o noua ciocanitura la usa. Cand am deschis, am vazut un sot si o sotie, doi foarte buni prieteni ai nostri. Si ei veneau sa-mi aduca flori si sa-mi spuna la multi ani pentru Iosif. Eram de acum o mica adunare si am inceput sa discutam voiosi, sa depanam amintiri despre Iosif si sa ne bucuram impreuna. N-a trecut mult timp si, spre marea noastra surpriza am auzit un cor cantand afara, pe coridor. Ne uitam unii la altii si nu ne vedea sa credem urechilor. Dupa un timp, m-am dus si am deschis usa sa-i invit pe cantareti inauntru. Era o mare parte din corul Bisericii noastre impreuna cu pastorul nostru. Erau multi, si tot intrau, intrau, si parca nu se mai terminau. Au inceput sa cante si in casa, si cantau atat de frumos incat mi se parea ca aud un cor de ingeri. Eu m-am retras intr-un colt, priveam la ei nedumeria si am inceput sa discut cu Domnul: " Cum, Doamne, cum de se intampla asa ceva?" El mi-a soptit in duhul meu: "N-ai zis tu ca daca Eu sunt cu tine iti ajunge? Uita-te la ei; in fiecare din ei sunt Eu..." Am impartasit bucuria mea cu ei toti. Si ei s-au bucurat ca erau solii lui Dumnezu sa-mi umple ziua o zi care ar fi putut fi sfasietor de pustie, dar pe care Dumnezeu a transformat-o in sarbatoare plina de frumusete. Ei erau ingerii lui Dumnezeu care imi daruiau o sarbatoare speciala. A fost inca o confirmare a ceea ce m-a invatat psalmistul: "Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot ce-ti doreste inima" (Psalm 37:4). Domnul nu mi-a dat atunci bucuria de-a merge la Iosif. Am fost despartiti 3 ani si jumatate, apoi el s-a intors acasa. Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost ca a luat hotararea ca nu va mai calatori niciodata fara mine. De atunci calatorim intotdeauna impreuna, pentru ca DOMNUL INCA IMI DA CE MI-A DORIT INIMA. DOMNUL NU TE VA DEZAMAGI NICIODATA DACA ITI PUI TOATA INCREDEREA IN EL SI FACI DIN EL DESFATAREA TA.