Se afișează postările cu eticheta pocainta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pocainta. Afișați toate postările

miercuri, 4 februarie 2015

Să nu uităm cine suntem



În anumite circumstanţe din viaţă uităm cine suntem. Uităm că suntem copii de Dumnezeu și că trebuie să ne comportăm ca atare. Suntem prea prinși în mersul acestei lumi, lasăm îngrijorarea și mania să ia locul păcii și bunătaţii. Uneori mă surprinde cât de repede cădem în plasa propriilor interese și în  nepăsare faţă de propriile greșeli doar pentru că ni s-a făcut o nedreptate sau pentru că am fost ispitiţi. De aceea, trebuie să facem zilnic un exerciţiu de memorie și să ne amintim cine suntem și cum trebuie să ne comportăm.


Știu că lumea din jurul nostru scoate ce-i mai rău din noi... că ne e greu și că nu-i la modă să fii correct și cinstit, să spui adevărul și să nu profiţi de pe urma altora, dar cine a zis că acestă cale va fi ușoară? Chiar și Isus a zis că e o cale strâmtă și că puţini o aleg. Suntem diferiţi de lume și nu e bine să uităm asta. Mulţi dintre noi suntem atât de orbiţi de lumea aceasta că atunci când auzim o predică care să ne scoată din adormirea noastră, deranjează auzului și în loc să ne pocăim mai mult ne împietrim.


 Am impresia că suntem mult mai buni la a ne gasi scuze și a da vina pe alţii când cineva ne cere socoteală pentru ceva. Hai să nu mai fim atât de lași și să ne trăim viaţa la maximul de potenţial. Dișciplina este una din lucrurile foarte de folos. Trebuie să ne formăm o dișciplină în rugăciune, post și în  studierea Scripturii. Noi aparţinem lui Dumnezeu și ce suntem noi trebuie să arate lucrul acesta... altfel: “un pom bun nu poate să aducă roade rele”. Și să nu ne batem joc de titlul care ni s-a dat prin credinţă, acela de fii de Dumnezeu. Așa că spun și eu ca Pavel:”faceţi dar fapte vrednice de pocăinţa voastră.” Domnul să ne ajute.


Iar dacă ne uităm și știm ce ar trebui să fim și ne vedem departe de acel “eu”, să ne uităm la noi înșine prin credinţă și să rostim peste noi ceea ce suntem în Hristos. Noi suntem victorioși, plini de dragoste, iertători și cu toate roadele Duhului Sfânt; asta trebuie să proclamăm peste noi zilnic și cu ajutorul lui Dumnezeu să și fim așa.

marți, 26 februarie 2013

Nick Vujicic- Love Without Limits-Bully Talk



You're beautiful just the way you are!

Razand de cineva nu te face tare. Opreste-te! Iar daca cineva se rade de tine spune-i sa inceteze si iarta.

luni, 25 februarie 2013

cateva melodii despre venirea lui Isus de Exodus



Poate mâine vom pleca
Spre-acele zări senine,
Şi ce-am putut aici lucra
Ce dragoste,cât bine.
În urma vieţii lui Isus
Stă turmă lângă turmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Şi ce lăsăm în urmă?


Isus ne-a dat în Ghetsimani
O Golgota,un nume.
Ce timp de două mii de ani
A-mbogăţit o lume.
Cuvântul care ni l-a spus
Mereu în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Şi ce lăsăm în urmă?


Cu fiecare strop de plâns,
Cu fiecare rană
Isus veşmânt de har ne-a strâns
Şi aur de coroană.
O primăvară ne-a adus
Ce-n veci nu se mai curmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Şi ce lăsăm în urmă? Amin!

miercuri, 26 septembrie 2012

Cateva cantece superbe de Laura Story

Blessings

Grace
 
 What a Savior
 
 Faithful God
 
 Laura Story - Friend of Sinners
Laura Story-There is nothing
 

Filmul: "Calatoria pelegrinului"

Vizionare placuta!!

7 negative effects of porn

Azi am primit email de la http://www.xxxchurch.com/. Cred ca v-ar prinde si voua bine sa stiti ce efecte negative are pornografia. Autorul e Graig Gross. Mai multe detalii pe site. Nu am tradus e-mail-ul. deci e pe engleza.
I wanted to share this great article from Bj Stockman with all of you:
Porn is a problem. It's a personal problem for many and a cultural problem for all. You may think you have not been affected by porn, but you have because it's embedded in the surrounding culture. The staggering size of the pornography industry, its influence upon the media and the acceleration of technology, paired with the accessibility, anonymity, and affordability of porn all contribute to its increasing impact upon the culture.
Pornography affects you whether you’ve ever viewed it or not, and it is helpful to understand some of its negative effects, whether you are a man or woman, struggling with watching it, or simply a mom or dad with a son or daughter. There is a plethora of research on the detrimental effects of pornography (and I do not think that what follows are necessarily the worst of them), but here are seven negative effects of porn upon men and women:
1. PORN CONTRIBUTES TO SOCIAL AND PSYCHOLOGICAL PROBLEMS WITHIN MEN 
Anti-pornography activist, Gail Dines, notes that young men who become addicted to porn, “neglect their schoolwork, spend huge amounts of money they don’t have, become isolated from others, and often suffer depression.” (Pornland, 93). Dr. William Struthers, who has a PhD in biopsychology from the University of Illinois at Chicago, confirms some of these and adds more, finding that men who use porn become controlling, highly introverted, have high anxiety, narcissistic, curious, have low self-esteem, depressed, dissociative, distractible (Wired for Intimacy, 64-65). Ironically, while viewing porn creates momentary intensely pleasurable experiences, it ends up leading to several negative lingering psychological experiences.
2. PORN REWIRES THE MALE BRAIN 
Struthers elaborates,
  1. As men fall deeper into the mental habit of fixating on [pornographic images], the exposure to them creates neural pathways. Like a path is created in the woods with each successive hiker, so do the neural paths set the course for the next time an erotic image is viewed. Over time these neural paths become wider as they are repeatedly traveled with each exposure to pornography. They become the automatic pathway through which interactions with woman are routed….They have unknowingly created a neurological circuit that imprisons their ability to see women rightly as created in God’s image (Wired For Intimacy, 85).
In a similar vein regarding porn’s effect upon the brain, Naomi Wolf writes in her article, "The Porn Myth,"
  1. After all, pornography works in the most basic of ways on the brain: It is Pavlovian. An orgasm is one of the biggest reinforcers imaginable. If you associate orgasm with your wife, a kiss, a scent, a body, that is what, over time, will turn you on; if you open your focus to an endless stream of ever-more-transgressive images of cybersex slaves, that is what it will take to turn you on. The ubiquity of sexual images does not free eros but dilutes it. 
3. PORN TURNS SEX INTO MASTURBATION 
Sex becomes self-serving. It becomes about your pleasure and not the self-giving, mutually reciprocating intimacy that it was designed for.
4. PORN DEMEANS AND OBJECTIFIES WOMEN 
This occurs from hard-core to soft-core pornography. Pamela Paul, in her book Pornified, quoting the research of one psychologist who has researched pornography at Texas A&M, writes,
  1. ‘Softcore pornography has a very negative effect on men as well. The problem with softcore pornography is that it’s voyeurism teaches men to view women as objects rather than to be in relationships with women as human beings.’ According to Brooks, pornography gives men the false impression that sex and pleasure are entirely divorced from relatoinships. In other words, pornography is inherently self-centered–something a man does by himself, for himself–by using another women as the means to pleasure, as yet another product to consume (80).
Paul references one experiment that revealed a rather shocking further effect of porn: “men and women who were exposed to large amounts of pornography were significantly less likely to want daughters than those who had none. Who would want their own little girl to be treated that way?” (80).
Again, it needs to be emphasized, that this is not an effect that only rests upon those who have viewed porn. The massive consumption of porn and the the size of the porn industry has hypersexualized the entire culture. Men and women are born into a pornified culture, and women are the biggest losers. Dines continues,
  1. By inundating girls and women with the message that their most worthy attribute is their sexual hotness and crowding out other messages, pop culture is grooming them just like an individual perpetrator would. It is slowly chipping away at their self-esteem, stripping them of a sense of themselves as whole human beings, and providing them with an identity that emphasizes sex and de-emphasizes every other human attribute (Pornland, 118).
5. PORN SQUASHES THE BEAUTY OF A REAL NAKED WOMAN 
Wolf, in her own blunt way, confirms this,
  1. For most of human history, the erotic images have been reflections of, or celebrations of, or substitutes for, real naked women. For the first time in history, the images’ power and allure have supplanted that of real naked women. Today, real naked women are just bad porn (Quoted in Wired for Intimacy, 38).
6. PORN HAS A NUMBING EFFECT UPON REALITY
It makes real sex and even the real world boring in comparison. It particularly anesthetizes the emotional life of a man. Paul comments,
  1. Pornography leaves men desensitivzed to both outrage and to excitement, leading to an overall diminishment of feeling and eventually to dissatisfaction with the emotional tugs of everyday life…Eventually they are left with a confusing mix of supersized expectations about sex and numbed emotions about women…When a man gets bored with pornography, both his fantasy and real worlds become imbued with indifference. The real world often gets really boring…” (Pornified, 90, 91).
7. PORN LIES ABOUT WHAT IT MEANS TO BE MALE AND FEMALE 
Dines records how porn tells a false story about men and women. In the story of porn, women are “one-dimensional”–they never say no, never get pregnant, and can’t wait to have sex with any man and please them in whatever way imaginable (or even unimaginable). On the other hand, the story porn tells about men is that they are “soulless, unfeeling, amoral life-support systems for erect penises who are entitled to use women in any way they want. These men demonstrated zero empathy, respect, or love for the women they have sex with…(Pornland, xxiv).”
This content originally appeared on theResurgence.com. Resurgence exists to train people to love and worship Jesus in all of life. Visit theResurgence.com for more gospel-centered resources.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Fiul soldatului

   Fiul soldatului



Tata era soldat. Mama se afla într-un cantonament, unde locuiau familiile soldaţilor. Aici ea dădu naştere unui fecior. Curând tata plecă pe front şi căzu în luptă. Mama se îmbolnăvi de inimă rea şi în scurt timp se stinse şi ea din viaţă. Rămas orfan, copilul crescu printre soldaţii cu apucături brutale, într-un mediu vicios care însă nu-l influenţa câtuşi de puţin. Până şi colonelul îl considera un copil sfânt.


Într-o zi sosi la regiment un detaşament de recruţi, care stârniră curând o mulţime de reclamaţii. Apărură şi câteva cazuri de încălcare flagrantă a disciplinei. Noaptea cineva răsturnă panourile de tras la ţintă şi bănuielile căzură asupra unui soldat din baraca orfanului. Pe atunci băiatul avea cincisprezece ani şi locuia într-o baracă, împreună cu câţiva soldaţi, cărora le făcea diferite servicii.


Vinovatul trebuia pedepsit. I se fixă un număr de lovituri şi un ofiţer anunţă sentinţa. Neştiind însă cine era vinovatul, el le ceru soldaţilor să-l numească pe infractor. Soldaţii tăceau. Atunci ofiţerul le declară că vor fi pedepsiţi cu toţii. Fiecare va primi câte zece lovituri.


Deodată se auzi vocea plină de curaj a băiatului: "Domnule colonel, dumneavoastră aţi afirmat că dacă vinovatul îşi va recunoaşte vina, atunci va fi pedepsit numai el unul. Ceilalţi nu vor avea nimic de suferit. Eu sunt gata să ispăşesc chiar acum pedeapsa!"


Colonelul rămase atât de surprins, că nu găsi ce să-i răspundă. Dar apoi li se adresă soldaţilor cu mânie şi dispreţ: "Oare nu se găseşte printre voi un om destoinic? Oare sunteţi atât de laşi, că îl veţi lăsa pe acest copil să fie pedepsit în locul vostru? Ştiţi prea bine că băiatul nu e cu nimic vinovat!"

sâmbătă, 23 iunie 2012

Bolnav de iubire - Traian Dorz

                                        BOLNAV DE IUBIRE                                                       Traian Dorz




Bolnav de iubire si zdrobit de jale
am pornit pe drumuri lungi a Te gasi
sa-Ti sarut cu lacrimi urma urmei Tale
si macar o data Fata-a-Ti mai privi.

Ti-am gresit Isuse, mi-am calcat cuvântul,
Ti-am tradat iubirea, sunt un lepadat
dar azi sunt în stare sa-nconjor pamântul
sa sarut obrazul care L-am scuipat.

Unde-ai mers? O, unde ai plecat Tu oare,
sfâsie cainta sufletul meu tot
risipesc pe drumuri lacrime amare,
e pustiu si-s singur, Doamne nu mai pot.

Viata mi-e zdrobita, iar în jur haine
urla numai fiare groaza si fiori
si-a înfipt durerea mii de colti în mine…
— Iata Doamne plata celor tradatori.

Vai, sunt gol si singur si privesc cu jale
stârvul pentru care eu Te-am parasit
n-am pus pret pe harul ascultarii Tale
si-azi mi-e-ntregul suflet ars si pustiit.

Am crezut iubirea ceva de vânzare,
anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
scumpa mea Comoara, n-am putut fi-n stare
s-o platesc cu sânge, dar sa nu mi-o vând.

Am crezut ca astfel va-nceta odata
zbuciumul si lupta cu raniri de jar,
am zis: “da”, iar astazi viata mi-e-nclestata
De-n miite cazne, zbucium si amar…

Mâinile ispitei negre si haine
valul curatiei crud mi-au sfâsiat
si-aruncara-n tina sufletul din mine
— Ce-am facut cu Tine, Darul meu Curat!

Unde-i curatia mea de altadata,
unde-i frumusetea limpedei priviri,
unde-i fericirea sfânta si curata
din înfiorarea primei ei iubiri?

Unde esti iubirea mea de-ntâia oara,
leganata-n lacrimi si trezita-n cânt?
Azi trecuta-i lupta, azi e pace-afara
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt.

Ah, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
pe-unde-au dus odata farmec pasii Tai,
dar nu-i nimeni-nimeni, numai în cetate
latra tot aceaisi câini flamânzi si rai.

Nu mai cânta câmpu-n zumzet de albine
zorii sunt departe, cerul e-nnorat,
departari de veacuri ma despart de Tine…
— Oare-asa-i rasplata celor ce-au tradat!

O, de se mai poate sa-mi primesti fierbinte
lacrima caintii, plânsul meu amar,
din acel tezaur ce-am avut ’nainte
îti mai cer Isuse o farâma doar:

Fa macar o data sa-Ti mai vad privirea
ca sa stiu ca totusi nu m-ai lepadat,
ca în al Tau Suflet n-a-ncetat iubirea
— Sa Te aflu iarasi unde Te-am lasat.

marți, 19 iunie 2012

Acum


                           Amanarea nu e rationala

     Oricine sta si cugeta isi da seama ca amanarea nu e ceva rational. Niciun om sanatos la cap, cazut in valuri, caruia i se arunca franghia de salvare, nu zice: "Maine", caci acum el are nevoie urgenta de salvare.
     Niciun condamnat la moarte, caruia i se acorda gratierea, nu zice: "Maine", ci o primeste indata.
     Niciun om, care se afla intr-o casa cuprinsa de flacari, cand vin pompierii sa-l salveze, nu zice: "Eu vreau sa mai dorm o noapte aici". Nici chiar cel mai slab la minte nu face o asemenea nebunie.
     De ce pacatosul, care e intr-o stare mult mai grava, caci e pentru veci, mereu zice: "Nu azi, ci maine" ?


                            Salvati indata

     Un vaporas de pescuit, la inapoiere, suferise o spartura si a inceput sa ia apa. Dandu-si seama de pericol, au cerut ajutor prin semnale S.O.S. (salvati sufletele noastre). Fiindca nu erau prea departe de tarm, o salupa rapida a plecat spre ei si au fost salvati cei 16 oameni, ce formau echipajul, impreuna cu condamnantul lor. Condamnantul stia de mantuirea prin Cristos Domnul, dar mereu a amanat prmirea. Dupa aceasta intamplare, un credincios l-a intrebat, daca nu era mai bine ca salupa sa-i fi adus niste materiale sa-si repare vasul. El a spus nu, fiindca in timp ce ar fi cautat sa repare vasul, s-ar fi scufundat cu totii. Ei au avut nevoie urgenta nu de materiale, ci de salvare. Atunci a inteles aluzia facuta de cel credincios. Inaite, el totdeauna spusese ca trebuie sa devina mai bun, apoi sa se predea Domnului. Acum, a acceptat mantuirea indata.


                               Iata Mielul

     In 1857, cand C. H. Spurgeon trebuia sa predice la Paltul de Cristal din Londra, cum pe vremea aceea nu erau microfoane, s-a dus sa verifice acustica salii si urcandpe catedra a citat versetul: "Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!" In celalalt capat al salii, sus, un om facea reparatii. In sala goala, pe neasteptate, lui i s-a parut ca e o voce din alta lume. Cand s-a dus acasa, el a ingenunchiat si a cerut casangele Mielului lui Dumnezeu sa-i curete si pacatele sale.

     Tu ai avut un moment cand ai cerut curatirea de orice pacat?


                               Nu pot sa dorm!

     Familia Iosif Maracine, din biserica noastra, avea vreo 10 copii. Trei dintre cei mai mari, de 10 - 14 ani, s-au predat Domnului. Fratele cu toata familia erau nelipsiti de la Casa Domnului. Intr-o duminica dimineata, in cele cateva minute acordate celor care au de impartasit ceva bisericii, fratele Maraciune s-a ridicat si a istorisit bisericii cum intr-o seara din saptamana aceea, inainte de a merge sa se culce, a trecut prin dormitoarele copiilor ca sa vadadacac nu cumva s-au dezvelit. Cand a ajuns la patul lui Sorin, un baiat de 8 - 9 ani, a vazut ca el nu doarme si l-a intrebatincet: "Tu de ce nu dormi?" - "Tata nu pot sa dorm fiindca eu stiu ca nu sunt mantuit, si daca se intamplasa mor sa mor in noaptea aceasta, eu merg in iad. Tata nu pot sadorm!" - "Atunci coboara din patutul tau si hai sa ingenunchem aici, sa-Iceri lui Dumnezeu iertare pentru pacatele tale si sa te predai Lui." Copilul acoborat imediat si a inghenunchiat. Langa el in pat era Iosif, cu un an mai mic, care pareaca doarme, dar cand tata si Sorin au ingenuchiat, a coborat si el, spunand ca si el vrea sa se predea Domnului.Cu lacrimi de bucurie, fratele Maracine a impartasit aceasta bisericii.

     Sorin era baiat, dar nu putea dormi, caci stia cae nemantuit. Tu poti dormi? Nu uita, mantuirea e cea mai urgenta problema, caci de ea atarna viata de pe pamant si eternitatea.

("Mai multa lumina" - Petru Popovici)

vineri, 6 aprilie 2012

☺ :)


Psalmul 68:19
"Binecuvantat sa fie Dumnezeu care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu, mantuirea noastra."


Un batran cu un sac in spate, urca cu mare greutate un munte. O masina s-a oprit langa el si soferul l-a invitat sa urce. Batranul s-a urcat in masina, insa a continuat sa tzina pe umeri sacul cel greu. Cand soferul a intrebat de ce, el a raspuns: "Ai fost atat de amabil sa ma iei in masina. Cum as putea sa te ingreunez si cu sacul meu?"

Nu esti deloc mai destept, crestin fiind, sa-ti cari poverile si pacatele in timp ce pretinzi ca Dumnezeul tau este bun si iertator.


joi, 1 martie 2012

Pull me out





I can't get my feet off of the ground 
I wanna run but I dont know how 
can You reach me here and pull me out, can You pull me out, yeah 
I wanna scream but theres no sound 
I wanna fly to You somehow 
can You reach me here and pull me out, can you pull me out