Se afișează postările cu eticheta nemultumire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nemultumire. Afișați toate postările

luni, 6 octombrie 2014

Mofturile ego-crestinilor



Uneori avem impresia că Dumnezeu nu știe cum să-și facă treaba sau ca nu are grjiă de noi așa cum ar trebui. Așa că noi avem grijă să-I spunem mereu cum și ce trebuie să facă. Nu spun să nu ne rugăm și să nu-I spunem ce ne-am dori de la El, dar uneori chiar avem tâmpita impresie că El e născut ieri și că trebuie să-L învătăm noi ce să facă și mai ales cum să ne împlinească mofturile. Îmi cer iertare pentru exprimarea de mai sus legată de Dumnezeu, dar păcate mulţi întrecem limita.


Poate că nu mai simţim că ar trebui să-I dăm mai mult respect, căci El e, cum zicea cineva, “Daddy”. El e Tăticul și prietenul nostru, ceea ce înseamnă că noi ne permitem. Dar nu așa trebuie să fie. Dumnezeu chiar dacă a ales să ne numească prieteni și chiar dacă e Tatăl nostru cel drag, MERITĂ TOT RESPECTUL!! Așa că ar trebui să-I dăm mai mult credit și posibilitatea să aleagă El metoda prin care ne va ajuta, felul în care o va face și timpul când va interveni, indiferent de situaţie. Să nu uităm că El e Stăpân peste tot și mai ales peste noi. Noi i-am dat autoritatea acesta, acum trebuie să-L tratăm ca și Stăpân al vieţii noastre și nu ca pe “un duh dintr-o lampă care împlinește dorinţe.” Știu că e greu să ne lepădăm de egocentrism, dar dacă vrei să fim cu adevărat creștini, trebuie s-o facem!


Și mai este un aspect interesant: pe lângă faptul că Dumnezeu ne dă cu mult faţă de cât merităm, noi suntem cei nemulţumiţi și îmbufnaţi. Tot noi ne trezim să comentăm când ditamai mașina are o zgârietură sau cine mai știe ce lucruri nu sunt atât de perfecte pentru “majestăţile noastre”. Poate am uitat că pentru a fi CEL MAI MARE TREBUIE SA FII SLUJITOR. Da, de multe ori uităm lucrurile astea. Mai repede ne amintim că ne mai trebuie încă ceva ca ne simţim perfect comfortabili în acestă viaţă “extenuantă” de creștini. De parcă ne-am sacrifica pâna la sânge. Să fim serioși!

vineri, 19 octombrie 2012

Când problemele cresc (4)



Atitudini greşite

1.       În vreme de necaz, credincioşii trebuie să se ferească de nemulţumire. Atunci când poporul Isreael s-a confruntat cu greutăţi în deşert, nemulţumiera lor nu numai că i-a rupt de binecuvântările lui Dumnezeu, dar a adus şi alte necazuri asupra lor. Nemulţumirea pune la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu. Ea ignoră puterea şi bunătatea Lui. Ease concentreză asupra necazului actual şi împiedică poporul lui Dumnezeu să experimenteze harul Său prin izbăvirea pregătită de El.

2.       În vreme de necaz, credincişii trebuie să se ferească de o atitudine de învinşi. Această atitudine merge mână în mână cu cea de nemulţumire. Cu cât ne concentrăm mai mult asupra necazurilor, cu atât mai neagră ni se va părea situaţia noastră, căci în acel moment nu vedem doar necazul curent ci şi pe cel care ar putea să-l urmeze. O astfel de atitudine ne întrerupe legăturacu puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Întocmai ca şi Caleb şi Iosua, credincioşii trebuie să privească înspre “uriaşi” de pe terenul solod al credinţei în Cel Atotputernic. Văicăreala şi autocompătimirea îţi dau un sentiment plăcut în trup, dar influienţa lor asupra sufletului este catastrofală.

3.       În vreme de necaz, credincioşii trebuie să evite o atitudine plină de bănuieli şi de presupuneri. Credinţa se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu.firea noastră caută să-l manevrezepe Dumnezeu, pretinzându-I ca, în numele credinţei, să săfacălucruri dorite de inima noastră egoistă.

Un tată al cărui fiu, bolnav de diabet, a decedat datorită faptului că, în numele credinţei, nu I s-a mai administrat insulină, scria:

“Aşa numitul “principiu al mărturisirii pozitive”, atât de popular astăzi, reprezintă o eroare tragică. Prectic, oamenii sunt încurajaţi să reţină anumite versete din Biblie ca pe o promosiune personală din partea lui Dumnezeu. Pasajele biblice pot avea într-adevăr aplicaţii generale valabile pentru toată lumea, dar nu toate sepot aplica la situaţiafiecăruia dintre noi. … A aplica arbitrar  promisiunile generale ale Bibliei, pentru ale forţa să răspundă la nevoie specifice, înseamnă ate supune singur la chinuri. Aplicate deplasat, multe din învăţăturile Bibliei pot avea consecinţe dureroase.

4.       În vreme de necaz, credincioşii trebuie să se ferească de o atitudine de amărăciune. În esenţa ei, amărăciunea este o urmare afaptului cănoi căutăm întotdeauna să dăm vina pe altcineva. Necazurile vieţii sunt adesea kegate într-un anume fel de oameni.  Iosif era rob în Egipt datorită fraţilor săi. David a fugit ani de zile pentru a scăpa de Saul. Samson a fost păcălit de Dalila. Esau a fost înşelat de Iacov. Fiica lui Iefta nu s-a căsătorit niciodată datorită vinovăţiei tatălui ei. Dacă studiem exemplele de mai sus, descoperim că există o legătură directă între atitudineacelor afectaţi şi felul în care Dumnezeu le-a rezolvat problemele. Amărăciuneaîn transformăpe mulţi în imitatori ai lui “Esau”, care nu iartă şi nici nu sepocăiesc. Pe de altă parte, iertarea şi credinţa, dau naştere la mulţi “Iosif” şi “David”. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:

“… nimeni sănu se abată de la harul lui Dumnezeu … pentru ca nu cumva să dea lăstari de amărăciune, să vă tulbure, şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evrei 12:15)

Amărăciunea nu se mulţumeşte să distrugădoar relaţiile noastre cu cei din jur. Ea caută să nimiceascăîntreaga personalitate.amârâciunea întrerupe legătura oamenilor cu Dumnezeu şi îi desparte de harul Său. Făcând astfel, ea ne lipseşte tocmai de acele lucruri care ne-arputea scăpa din impas: prietenii, caracterul şi ajutorul divin

5.       În vreme de necaz, credincioşii trebuie să se ferească de egoism. În familiile creştine şi în biserocă, vremurile de necaz sunt vremuri ale părtăşiei. Oamenii au tendinţa să reacţioneze diferit atunci când se află în situaţii de criză. Unii se simt umiliţi şi supăraţi, alţii sunt blânzi şi ajung să se complacă într-un fel de autocompătimire alintată.

Necazurile ne pot face mai răi sau mai buni.este bine să nu ne concentrăm doar asupra noastră înşine şi să căutăm să ne gândim şi la alţii.nu numai noi avem necazuri în lumea aceasta. Nu trebuie săpretindem să fim în atenţiatuturor şi nu trebuie să monitorizăm arice conversaţie cu poveştile noastre tânguitoare. Trebuie să avem atitudini de simpatie, să purtăm de grijă altora şi să fim dispuşi să-i ascultăm vorbind despre necazurile lor. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de necazurile noastre.

Cealaltă parte a acestei monede este refuzul de a primi mângâiere. Oamenii mândri nu vor să apară vulnerabili şi simt că s-ar putea umili dacăşi-ar împărtăşi necazurile cu ceilalţi. Ca să te laşi ajutat se cere smerenie.

Sursa: cartea “Viaţa familiei creştine” de John Coblentz

joi, 23 august 2012

Rugaciune pentru sot


Doamne, ajuta-ma sa fiu o sotie buna. Imi dau seama ca fara ajutorul Tau nu pot avea ceea ce-mi trebuie pentru a fi o astfel de sotie. Ia egoismul, nerabdarea si iriabilitatea mea si transforma-le in bunatate, indelunga rabdare si bucurie cu care sa trec peste toate. Ia vechile mele reactii emotionale, ganduri si obiceiuri, presupuneri si tendinte autoprotectoare, si fa-ma rabdatoare, intelegatoare, buna, credincioasa, blanda si cu stapanire de sine. Ia inima mea tare si darama-i zidurile cu berbecele revelatiei Tale. Da-mi o inima noua si pune in mine dragostea, pacea si bucuria Ta (Gal. 5: 22-23). Asa cum sunt acum nu ma pot ridica mai sus de unde ma aflu. Numai Tu ma poti transforma.

Arata-mi unde este pacat in inima mea, mai ales in ce-l priveste pe sotul meu. Marturisesc ca nu o data l-am criticat, nu i-am aratat dragoste, am fost manioasa pe el, i-am purtat resentiment, nu l-am respectat sau nu l-am iertat. Ajuta-ma sa las la o parte orice rana, orice sentiment de manie sau dezamagire si sa-l iert asa cum ierti Tu - complet, fara sa privesti in urma. Fa-ma un instrument al impacarii, pacii si vindecarii pentru mariajul nostru. Imbunatateste comunicarea noastra si salveaza-ne din circumstantele care ne pot aduce in pragul divortului.

Fa-ma tovarasa sotului meu, insotitoarea, prietena si ajutorul lui. Ajuta-ma sa fac din casa noastra un loc plin de pace, odihnitor si sigur, unde lui sa-i faca placere sa vina. Invata-ma cum sa ma ingrijesc si sa fiu atragatoare pentru el. Ajuta-ma sa devin o femeie creativa si oportunista, cu o minte, un suflet si spirit viu. Fa-ma femeia de care el sa fie mandru ca este sotia lui.

Vin la crucea Ta cu toate asteptarile pe care le am. Nu mai pun pe umerii sotului meu povara de a ma satisface in domenii in care ar trebui sa caut ajutorul Tau. Ajuta-ma il accept asa cum este si sa nu incerc sa-l schimb. Imi dau seama ca in anumite privinte e posibil sa nu se schimbe niciodata, dar in acelasi timp, ma rog sa se schimbe asa cum nici nu cred ca este posibil. Las in mana Ta orice schimbare care trebuie sa fie facuta, acceptand deplin ca niciunul dintre noi nu este si nu va fi niciodata perfect. Numai Tu, Doamne, esti perfect si eu privesc la Tine ca la izvorul perfectiunii noastre.

joi, 20 octombrie 2011

Voia Ta, DOAMNE... :X

VOIA TA!



Te-am cunoscut demult, Isuse
Si multe Tu m-ai invatat
Cum sa traiesc in lumea-acesta
Ce este bine - ce-i pacat!
Caci Tu cobori cu drag in lume
Si ai venit sa-n viata mea
Ca sa-mi arati in orice vreme
Care e sfanta voia Ta.



Si-am stat adeseori pe ganduri,
Privind la toti in jurul meu,
Cum celui rau ii merge bine
Si celui bun ii merge rau.
Am intrebat atunci in taina:
"De ce stau lucrurile-asa?
Cum ai lasat, Tu Doamne, Legea...
Sa fie astfel voia Ta?"



De ce sa sufere saracul
Cum boala... tot pe el l-a prins...
Cum tot necazul tabarat-a
In casa lui, de l-a invins?
Alaturi cel bogat se plimba,
De fericire, el canta -
E greu sa inteleg aceasta
Dar asta e viua Ta!



Tarziu am inteles, o, Doamne!
Ca lumea altfel Tu o vezi,
Si o pedeapsa sau o rasplata
O dai in ziua cand Tu crezi!
La timpul lor vin insa toate
Si cand uitata-i fapta mea
Cand nimeni nu mai intelege
Eu stiu: Atunci e voia Ta!



Numim placerile un bine
Si fericiti suntem cand vin,
Ne intristam cand grea durere
Ne face din viata chin.
Dar scopul nu il intelegem
Caci nu stim tot ce urma...
Nu stim ca-i bine sau pedeapsa
Caci nu cunostem voia Ta!



Am judecat pe multi in taina
Pe unii-n fata i-am jignit -
Ca nu te preduiesc, Isuse.
Si prea curand te-am parasit...
Dar a venit si clip-aceea
Cand cel cazut se ridica -
Pe cale mi-o lua- nainte...
Ce necuprinsa-i voia Ta!



Ce legi ai pus in toate-acestea
Ca au ramas ca la-nceput?
Si nimeni, cu oricata truda
Ca sa le schimbe n-a putut?
-DREPTATEA SFANTA este prima
Si-a doua e - IUBIREA TA.
Prin care le conduci pe toate
Iar noi zicem: VOIA TA!



Te-am cunoscut, de mult, Isuse
Si multe Tu m-ai invatat
Cum sa traiesc in lumea-asta
Ce este bine, ce-i pacat...



De-atunci, eu am trecut prin multe
A fost o lupta viata mea -
Si-o biruinta, caci prin Tine,
Indeplinit-am voia Ta!

joi, 20 ianuarie 2011

multi dorim daruri, dar nu si pe Dadator

Mulţi vor, dar puţini ştiu..
de U Denisa Andreea


Tu eşti Stăpânul tuturor,
Marele Creator,
Iubirea din veşnicii,
Marele Jerfitor!


O ! mare-i bunătatea Ta .
O ! Mare eşti Dumnezeu !
Dar puţini se uită
La caracterul Tău.


Mulţi vor vindecare*
Dar n-o pot găsi;
Că doar Tu poţi umple,
Golul din ei pe vecii .


Multe suflete suspină
După apa Ta divină;
Dar puţini vor
Caracterul Tău în inimile lor.


Mulţi vor să fie-n prezenţa Ta,
Dar puţini pot a vedea privirea Ta.
Multi vor ca să- I primeşti în slavă
Dar puţini pot zbura în zări ca mireasa albă.


Mulţi au nevoie de iubire
Dar puţini ştiu
Căci doar la Tine-i alinare
- Ascunsă în sufletul Tău.


Mulţi sunt cei din lucrare
Ce se frământă-n adunare;
Căci ei te văd ca foc mistuitor
Şi nu ca Dumnezeul jerfitor. (02.02.09)



*vindercarea se refera la toate felurile de vindecare.. inclusiv a ranilor emotionale si spirituale

As dori sa scriu cateva citate care m-au patruns scrise de A. W. Tozer, in cartea ''Intorc vorba diavolului'' (va recomand aceasta carte):
''Toate darurile lui Dumnezeu vin cu prezenta si cunosterea lui Dumnezeu Insusi''.

''Nu pot sa va spun decat ca, daca Dumnezeu iti da un trandafir fara sa se dea pe Sine, El iti da un spin. Daca Dumnezeu iti da o gradina, fara sa dea ceva din Persoana Sa, atunci El iti da o gradina cu un sarpe. Daca Dumnezeu iti da vin fara cunstinta de Sine, El iti da de fapt ceva cu care te poti autodistruge''.

''Dumnezeul suveran vrea sa fie iubit si onorat pentru ceea ce este El, dar aceasta e doar o parte din dorinta Lui. Cealalta parte este ca El vrea ca noi sa stim ca atunci cand Il aveam pe El avem totul - le avem pe toate celelalte. (Matei 6:33) ''