Dumnezeu chiar știe sa uite

În viata asta facem multe prostii. Facem alegeri proaste. Rănim pe ceilalți și pe noi înșine. Dar e așa bine când mai uiți lucrurile rele ce ti s-au întâmplat sau pe care le-ai făcut.

Și lui Dumnezeu Îi place să uite. Nu ne ține minte păcatele pe care nu le facem. E un Tată cu adevărat bun. Și un sfat ce ți-l dă este să uiți și tu ceea ce te face trist și supărat cu privire la tine. Nu ești o persoana rea pentru că ai luat niște decizii greșite; ești om, iar oamenii fac greșeli.

Uneori suntem prea duri cu noi înșine și pe lângă durerea normală cauzată de alegerea rea, mai adăugăm multă vinovăție și ne percepem ca pe niște persoane greșite în sine, ceea ce e foarte rău.

Dumnezeu ne-a ales și iubește, chiar dacă știa că vom greși, că vom pacatui. El ne-a ales pentru că am fost niște sfinți, ci ca să facă niște sfinți (oameni puși de o parte) pentru El. Asta nu înseamnă că suntem sau că vom ajunge vreodată să fim perfecți. Dar aliniându-ne după standardele lui, putem fi tot mai asemenea Fiului Său. Până la urmă acesta a fost scopul lui Isus pe pământ, că să facă ucenici după propriul Său exemplu.

Concluzie: Dacă Dumnezeu Tatăl alege să te ierte și să uite ce ai făcut în trecut, ar fi înțelept să faci și tu același lucru. Învață din greșeli. 

Sunt binecuvântată

Având în vedere oamenii din ziua de astăzi, tot stau și ma gândesc cât de mult rău face libertatea asta. Oamenii aleg sa se drogeze, sa bea, sa fure, sa se bata și sa se omoare, și multe alte lucruri. Sau pur și simplu fumează și beau, ca "oricare altcineva".

Sunt într-adevăr bărbați răi cu nevestele lor: le bat sau se comporta urat cu ele (abuzul emoțional și verbal dor la fel de tare ca și bataia fizică). Oameni care dau toți banii pe bautură, pe tutun sau mai rău pe jocuri de noroc. Oameni iresponsabil fata de soție și copil sau copii. Nu le pasă deloc de educația copiilor lor, să îi disciplineze de mici și de faptul că sunt un exemplu cu totul negativ. Creează traume în interiorul lor și cresc niște oameni cu convingeri proaste în primul rand despre ei însuși, care nerezolvate pot duce la vieți ratate. Copii care sunt lăsați cu gașca care ii provoacă numai la prostii. 

Sunt mii de cazuri de genul în jurul nostru și noi... deseori nemulțumitori, nu spunem "Mulțumesc, Doamne, pentru soțul /soția mea, pentru copii mei... ".

Pot sa ma declar fericită și mulțumită de familia pe care o am. Sunt unul, dintre puținele cazuri care sunt fericită. Sper din suflet sa rămână așa până la sfârșitul vieții. Domnul fie laudat pentru toate!

Vă doresc să vă creați vieți fericite și împlinite, nu doar pe satisfacții de moment, ci pe relații bazate pe respect reciproc și devotament. Nu aș fi ajuns aici, dacă nu luptam și nu investeam în ce am. 

Fiți bărbați și preoți în casele voastre

 Fiți bărbați și preoți în casele voastre

Sa fii bărbat nu înseamnă sa dai cu pumnul în masă și să spui: "Femeie spală vasele si fa de mâncare" și aici sunt n exemple. Sa fii bărbat înseamnă să îți conduci femeia și copiii tăi spre Dumnezeu. Spre Isus Hristos care este capul tău. Da, Isus a iubit biserica Sa, și tu iubește-ți femeia.

Ca și cap al familiei/ preot, tu ai datoria de a spune familiei: "Haideți să citim din Biblie. " sau "Haideți să ne rugăm". Motive de rugăciune sunt destule: pentru protecție fizică și spirituală, pentru unitate în familie și în biserică, pentru cauze de boală și pentru națiune. Plus, orice problemă cu care te confrunți tu personal sau cei din familie sau comunitate trebuie adusă în fața lui Dumnezeu.

Sunt lucruri pe care doar un soț poate să le facă față de soția sa. Nimeni nu o poate iubi și să îi dea afecțiune așa cum o poți face tu.

Domnul să ne ajute să avem încredere unii în alții, iar dacă nu mai avem, să ne luptăm pentru încrederea celuilalt. Pentru că avem o singură viață și e greu să o trăiești lângă cineva doar pentru a nu fi singur... Sau știu eu ce alte motive. Și da, sunt convinsă că doar Dumnezeu ne dă soluția să ieșim din probleme, dar și înțelepciunea să nu le mai facem.

Știu că ce spun eu acum e împotriva a ceea ce ne oferă societatea, și anume bărbați feminizați, îmbrăcați în femei sau bărbați care isi înșală femeile. Dar noi nu suntem ca lumea. 

Disciplina e obligatorie... doar dacă vrei să te maturizezi

 Nu o să pățești nimic dacă mai "mori" (te disciplinezi) un pic

Da, "să mori" pare un lucru de nedorit și te asigur că e dureros dar extrem de necesar dacă vrei să crești în viață. Atât în viața fizică (ex: antrenamente), cât și în cea spirituală (ex: sa te lași de păcate și adicții).

Bun. Începem cu viața noastră biologica sau fizică (trupul nostru). Majoritatea dintre noi suntem sedentari și preferăm să facem cât mai puțin efort fizic. Dar după o vreme vedem modificări și anume la orice urcuș sau efort nu foarte mare gâfâim și îl facem cu greu. Ne dor încheieturile și mușchii nu mai au antrenament.

Ce înseamnă să te disciplinezi pe acest plan? Să te apuci de exerciții, să faci mișcare. Da, e dificil să te lași de sedentarism, dar dacă vrei o viață mai bună și mai multă sănătate, ar fi bine "să mori față de sedentarism".

Tot în acest plan pot fi amintite și adictiile. E greu să trăiești fără ele, dar mai greu sa trăiești cu ele. Nicio schimbare nu e ușoară, dar e necesară. Isus Hristos rupe orice lanț de adictie din viața ta chiar acum. Nu ai puterea sa te lași singur, dar cu Isus NIMIC NU E IMPOSIBIL. 

Continuăm cu partea interioară, cea sufletească. E necesar să muri față de ură, față de răutate, invidie și orice știi că te robește. Nu, nu e ușor să vorbești frumos cu omul care te desconsidera sau te jignește. Nu e ușor să ierți, dar e așa de bine să trăiești fără resentimente.

Pavel zicea "umblaţi cârmuiţi de Duhul și nu împliniţi poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. CEI CE SUNT AI LUI HRISTOS ISUS ȘI-AU RĂSTIGNIT FIREA PĂMÂNTEASCĂ ÎMPREUNĂ CU PATIMELE ȘI POFTELE EI. DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL, SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL. "

Galateni 5:16‭-‬25 VDC

Mai sunt niște discipline spirituale de luat în considerare: rugăciunea zilnică, cititul Bibliei și postul. Dumnezeu sa ne ajute sa le implementam în rutina noastră zilnică și săptămânală (postul). 

Îți doresc să "mori" prin disciplină cât mai des și cât mai mult. Dacă vrei să crești și să ai o viață împlinită ai nevoie de disciplină. E dificil la început, dar crede-mă, NU VEI REGRETA!

În ciuda defectelor

Știu că toți râvnim spre perfecțiune și am vrea să ne ascundem defectele și imperfecțiunile. Și e un lucru bun că vrem să fim mai buni și experți în orice domeniu. Dar suntem imperfecți și vom face deseori greșeli.

În Biblie ni se spune că Dumnezeu ne-a ales ca să fim ai Lui. Dar oare chiar așa cum suntem? Cu atâtea slăbiciuni? Cu atâtea greșeli și imperfecțiuni? Cu natura noastră păcătoasă ce ne clocotește în sânge, dar cu care ne luptam zilnic? DA, EXACT AȘA CUM SUNTEM.

De multe ori ne uităm la cei din jur și le vedem defectele. Îi criticam, îi bârfim și uneori chiar îi înjosim... de parca asta i-ar putea ajuta cu ceva. Le facem doar rău prin aceste comportamente și, bineînțeles și nouă înșine.

Dacă Dumnezeu ne poate iubi, deși El chiar e perfect și de 3 ori SFÂNT, noi, care știm ce înseamnă imperfecțiunea, de ce nu putem iubi alți oameni? De ce suntem răi unii cu alții? Ce avem de câștigat din asta?

Isus Hristos a venit în lumea noastră ca să ne arate un exemplu de dragoste în primul rând dar și de smerenie. El, Fiul lui Dumnezeu.

Avem un lucru de făcut. Să fim rapizi în iertare, mai buni și înțelegători la slăbiciunile celorlalți. Unii pur și simplu nu pot mai bine, pe când alții sunt încăpățânați. Unii nu știu cum sa facă sau se cred neputincioși sau prinși în tot felul de vicii sau cercuri vicioase; doar Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare.

Dacă vrem ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să avem și noi milă de cei din jurul nostru. Suntem fericiți când Dumnezeu ne iartă, dar asta L-a costat moartea Fiului Său Prea iubit. Noi trebuie doar să iertăm pe cei care ne greșesc. Atât. 

Depresia - o boală a secolului în care trăim.

Ce e de făcut?

E greu să te zidești de unul singur și să te simți respins de toți ceilalți când ai nevoie de un minim de ajutor, un sfat, o încurajare, o îmbrățișare, un mesaj, un apel; lucruri și gesturi care pot face diferența într-o lume în care totul e pe "repede înainte". "Mai târziu" o să caut pe cineva la care țin sau care știu că are nevoie, dar uităm că acest "mai târziu" nu ne aparține și că "mai târziul" nostru poate fi "prea târziul" cuiva. 

Fiecăruia din noi i se poate întâmpla ceea ce i s-a întâmplat celuilalt, indiferent de natura problemei, pentru că nu este nimeni scutit de imprevizibil. Mă regăsesc uneori în anumite situații similare acelora care nu pot să facă față necredinței lor, neputinței lor, lipsei de experiență sau pur și simplu a nedreptății care li se întâmplă. 

Uneori nu vrei să te mai plângi sau să încurci pe nimeni cu neajunsul tău, dar zicând mereu că alții sunt "mai rău"... Ei bine, nu este în regulă nici să te compari mereu. Fiecare din noi a experimentat un anume "rău" care într-un final s-a dovedit ca fiind un lucru care ne-a stârnit să luptăm pentru binele nostru sau binele comun.

Dar uneori ne trezim zicând despre ceilalți care trec prin anumite suferințe că "noi știm soluția", "treci peste" sau "o să fie bine"... etc, dar cei care sunt în depresie de fapt nu văd un rezultat vizibil sau imediat. Cei care sunt în depresie ajung să rămână în anumite contexte singuri și să aibă "crize existențiale" așa cum fiecare din noi a avut măcar odată... sau cel puțin am auzit despre ceilalți că au experimentat lucrul acesta, precum: "ce rost are viata asta?".

Atunci când nu cunoști o anumită situație cel mai bine este pur și simplu să taci decât să vorbești în neștiință de CAUZĂ. Fiecare din noi are traume, gânduri, întrebări și frustrări; pentru că dincolo de toate suntem OAMENI.

Oricât căutăm să fim sau să părem perfecți nu vom fi niciodată aici pe acest pământ trecător. În toate lucrurile este vorba de alegere. Aleg să schimb ceva la mine, la caracterul meu?  Pot alege sa fiu cea mai bună versiune a mea, aici și acum, sau sa stau pasiv la tot ceea ce mă împresoară. Cred că prima variantă ar fi mai corectă și de ajutor.

Dacă te întrebi, totuși, ce e de făcut când treci printr-o depresie, ca să învingă binele, cred că ar fi de preferat să dai totul lui Dumnezeu: depresia ta, neajunsul tău, neputința ta chiar și necredința ta. Cred că nu pierzi nimic dacă încerci varianta cu adevărat vindecătoare. Restul lucrurilor se pot rupe, dar DUMNEZEU ESTE SINGURA  SFOARĂ CARE NU SE RUPE NICIODATĂ.

Text: Dani Ciprian

Marturie Sergiu Nichescu

>