Mofturile ego-crestinilor

Uneori avem impresia că Dumnezeu nu știe cum să-și facă treaba sau ca nu are grjiă de noi așa cum ar trebui. Așa că noi avem grijă să-I spunem mereu cum și ce trebuie să facă. Nu spun să nu ne rugăm și să nu-I spunem ce ne-am dori de la El, dar uneori chiar avem tâmpita impresie că El e născut ieri și că trebuie să-L învătăm noi ce să facă și mai ales cum să ne împlinească mofturile. Îmi cer iertare pentru exprimarea de mai sus legată de Dumnezeu, dar păcate mulţi întrecem limita.


Poate că nu mai simţim că ar trebui să-I dăm mai mult respect, căci El e, cum zicea cineva, “Daddy”. El e Tăticul și prietenul nostru, ceea ce înseamnă că noi ne permitem. Dar nu așa trebuie să fie. Dumnezeu chiar dacă a ales să ne numească prieteni și chiar dacă e Tatăl nostru cel drag, MERITĂ TOT RESPECTUL!! Așa că ar trebui să-I dăm mai mult credit și posibilitatea să aleagă El metoda prin care ne va ajuta, felul în care o va face și timpul când va interveni, indiferent de situaţie. Să nu uităm că El e Stăpân peste tot și mai ales peste noi. Noi i-am dat autoritatea acesta, acum trebuie să-L tratăm ca și Stăpân al vieţii noastre și nu ca pe “un duh dintr-o lampă care împlinește dorinţe.” Știu că e greu să ne lepădăm de egocentrism, dar dacă vrei să fim cu adevărat creștini, trebuie s-o facem!


Și mai este un aspect interesant: pe lângă faptul că Dumnezeu ne dă cu mult faţă de cât merităm, noi suntem cei nemulţumiţi și îmbufnaţi. Tot noi ne trezim să comentăm când ditamai mașina are o zgârietură sau cine mai știe ce lucruri nu sunt atât de perfecte pentru “majestăţile noastre”. Poate am uitat că pentru a fi CEL MAI MARE TREBUIE SA FII SLUJITOR. Da, de multe ori uităm lucrurile astea. Mai repede ne amintim că ne mai trebuie încă ceva ca ne simţim perfect comfortabili în acestă viaţă “extenuantă” de creștini. De parcă ne-am sacrifica pâna la sânge. Să fim serioși!