Dumnezeul dificil

Îl cunoşti pe dumnezeul tiran, pe dumnezeul terorii tale? Pe dumnezeul gata să pedepsască, grabnic la mânie, pe focul devastator care ar vrea să transforme toate visele tale în scrum? Pe cel ce trimite în iad popoare şi care este aproape imposibil de mulţumit? Pe dumnezeul în a cărui mântuire nu poţi păşi decât dacă eşti un desavârşit autentic ce nu repetă păcate, se pocăieşte zilnic de orice lucru rău şi nu are alte gânduri decât gânduri compatibile cu Cerul? Îl cunoşti...

El este dumnezeul pe care l-ai văzut în unii dintre învăţătorii tăi, în şoaptele maliţioase din mijlocul încercării, în încredinţările toxice care ţi-au pătruns în minte şi în unele relaţii. Uneori prin guri binevoitoare, alteori prin impostori alteori prin oameni care erau la rândul lor victime ale abuzului spiritual. Acesta este dumnezeul dificil. Dumnezeul care nu dă mântuirea decât după împlinirea unei lungi liste de condiţii. Care este dispus mereu să se îndepărteze de tine şi greu de convins să te iubească. Care nu te iartă a doua oară. Şi care nu te vrea. Care e în stare să te scuipe din gura Lui doar pentru că nu te-ai mai dus la biserică. Sau pentru că îţi place un anumit gen de muzică. Sau pentru că te-ai vopsit.

Dumnezeul dificil. Cârtitor. Care strâmbă din nas şi se uită cu dispreţ. Care ameninţă şi chinuieşte. Atenţie când intri în biserică. El este acolo şi abia aşteaptă să caşti sau să te plictiseşti ca să-ţi arate cu degetul nu Crucea, ci vina ta.

Acest dumnezeu este responsabil de prăpastia dintre generaţii în cadrul bisericii, de răceala generală şi cred că este unul dintre motivele principale care impedica treziri spirituale şi râuri de binecuvântari. La baza scepticismului enoriaşilor şi a neîncrederii adolescenţilor în diverşi consilieri, de exemplu, motivele pentru care tot mai multe scaune se golesc în biserici este că dumnezeul dificil, acest idol care şade pe locul unde ar trebui să şadă Adevăratul Mesia şi Mire, împărăţeşte neclintit. Abuziv şi instigator. Da, instigator. Pentru mulţi dintre noi expresii ca Pocăieşte-te! sau Vom vedea la Judecată cine are dreptate au ajuns surogate pentru injurături, insulte ascunse în jargon teologic. Pentru că ne arde de insulte şi de contraziceri mai mult decât ne arde să zidim sufleteşte şi să răspândim Vestea Bună. (care, aşa ca fapt divers, nu este Vestea Ok şi nici Vestea Bună Doar Pentru Categoria X, că la Y nu se aplică) Disensiuni între fraţi, bariere inutile apar şi în loc să ne concentrăm pe soluţii ne certăm între noi ca chiorii cu privire la încredinţări personale. Şi ne e frica! Ne e frică de dumnezeul dificil ca de un bau-bau în robă neagră care se ascunde după fiecare colţ al eşecurilor noastre trupeşti gata să ne ia gâtul. Asta dacă nu sunt mai rapizi fraţii în credinţă care cred că este responsabilitatea lor să împartă dreptatea.

Totuşi, dumnezeul dificil nu există. Nu este real. Un învăţător zicea odată că acel dumnezeu pe care tu îl percepi, pe acela îl vei predica mai departe. Lideri spirituali îngâmfaţi, care interpretează Scriptura după încredinţările lor şi vremurile în care au trăit ei, se fac responsabili de perepetuarea acestei imagini eronate a Tatălui. Dar nici ei nu reprezintă duşmanul, dimpotrivă, sunt liderii cei pentru care suntem chemaţi să ne rugăm. Sunt liderii care răspund înaintea lui Dumnezeu pentru cei pe care i-au condus. Un duşman există, însă, şi ştim cu toţi care este. Ştim cu toţii ce vrea să obţină de la noi. De ce îi iese?

. . .

Aviz celor care vor să atingă „suflete pierdute” sau să lucreze cu tinerii, aviz liderilor: prezentaţi-le acestor oameni pe dumnezeul dificil. Vă asigur că imediat ce-i vor simţi prezenţa se vor ascunde, vor fugi sau chiar vă vor minţi în faţă. Vă asigur că le va fi frică de voi aşa cum le este de acest răzbunător rece. Cei care au instinct de auto-conservare vor sta departe de voi. Vor avea grijă să nu îi cunoaşteţi cu adevărat. O să stingeţi din ei orice început de pocăinţă, maturizare spirituală şi trăire la potenţial înalt. Garantat!

dumnezeul dificil, acesta. . . nu este Dumnezeu.