miercuri, 4 decembrie 2013

Știi cine ești tu?

Tu ești doar un om, un om creat din pământ, la care Dumnezeu i-a dat formă și pe care a suflat viaţă și în care a pus Chipul Lui. Nu știu dacă ai auzit vreodată de laminină, ea este o proteină din corpul uman ce seamănă cu o cruce și ea leagă celelalte celule și formează ţesuturi. Suntem doar niște creaţii a lui Dumnezeu, de aceea mândria și râzvrătirea faţă de Olarul ce ne-a dat formă și culoare diferită fiecăruia, nu este un lucru de apreciat. Nu ești nici înger și nici animal, de aceea nu este frumos să te comporţi ca un animal, luându-te doar după niște instincte.

Tu ești coroana creaţiunii. Tu ai fost pus ca să ai grijă de acest pământ și de animalele care îl locuiesc. Ai autoritate peste pământ, pentru că tu ești responsabil de el. Domnul să ne ajute să folosim această autoritate cum trebuie.

Tu ești format din 3 elemente esenţiale: primul e DUHUL tău, adică viaţa ta (ex: “și-a dat duhul = a murit”). Prin duhul tău poţi comunica cu Dumnezeu, pentru că și Dumnezeu este Duh (zice in Biblie). Acest duh are nevoie de hrană spirituală ca să trăiască cum trebuie și anume prin Cuvântul lui Dumnezeu și tot el poate fi rănit (ex: când nu ești acceaptat), timit, înfometat, întemniţat, orfan, pângărit, frânt și zdrobit. De multe ori nu ne dăm seama ce multă nevoie de atenţie și de îngrijire are duhul nostru.

Am doilea element este SUFLETUL, la care i se mai zice inimă sau minte, deoarece în suflet sunt sentimentele, voinţa și gândurile noastre. Ca și creștini trebuie să ne “răstignim eul”, adică noastre pornirile firești și să aliniem voinţa și sentimentele la voia lui Hristos iar gândurile “să fie roabe ale lui Isus” (cum zicea apostolul Pavel). Cea mai mare nevoie a sufletului este aceea de a fi iubit, iar aceasta este deplin satisfăcută când îţi dai seama cât de mult te iubește Dumnezeu.

Și nu în ultimul rând avem un TRUP. Acesta este un tempul pe care noi îl putem închina ori Duhul Sfânt, ori Satanei. Dacă îl închinăm Duhului Sfânt, trebuie să facem (tot prin Duhul) fapte sfinte, ca să nu pângărim acest templu, iar dacă îl închinăm Satanei, trebuie să facem opusul sfinţirii (să păcătuim). Noi putem fura cu mâinile și privi unde nu trebuie cu ochii, curvii, dar putem păcătui și faţă de trup: mâncând prea mult, tăindu-l sau făcându-ne tatuaje pe el. Deci putem și așa să întristăm pe Duhul Sfânt care locuiește nu doar în duhul și sufletul nostru, ci și în trupul nostru.

Fie că ești sau nu copil de Dumnezeu ai valoare, Dumnezeu ţi-a dat abilităţi și calităţi cu care poţi sluji pe cine dorești tu. El a dat valoare fiinţei tale și dorește ca să fii fericit și liber. El vrea ca să-ţi trăiești viaţa, nu doar să treci prin viaţa. Ești special deoarece nimeni nu este identic cu tine, și ești unic deoarece așa te-a făcut El. Precum știi, nici măcar gemenii nu sunt indentici, ci au multe lucruri care îi deosebesc. 

Nu dori să imiţi pe altul, deoarece tu ești exact ceea ce trebuie să fii. Luptă-te doar să fii o mai bună versiune a ta. Ai o valoare atât de mare încât Dumnezeul Isus Hristos a murit ca tu să ai viaţă și a fost rănit ca tu să fii vindecat. Nu te vedea ca pe un nimic și nu te trata ca un nimeni. Poate mulţi ţi-au evidenţiat greșelile pe care le-ai făcut și defectele, nu te simţi iubit și apreciat pentru ce faci, dar nu uita că Dumnezeu ESTE DRAGOSTE și TE IUBEȘTE exact așa cum ești. Zice Biblia că “pe când eram încă păcătoși Isus și-a dat viaţa pentru noi.” Suntem oameni și păcătuim, dar Dumnezeu ales să ne arate îndurare nu pentru că am fost sau suntem buni ci pentru că așa e El. Ai ai valoare imensă în ochii Lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu