Vederea noastră era perfectă. și ochii nostri ni se
deschideau către o lume mustind de bunătăţi. Oriunde ne uitam, vedeam doar
slava lui Dumnezeu. Îl vedeam pe Dumnezeu așa cum este El cu adevărat: bun. Dar
am fost prinși de amăgirea că pentru a trăi din plin avem nevoie de ceva mai
mult, că mai erau și alte lucruri de văzut. Și mai erau: nu știam cum arată
urâţenia și păcatul, nu știam ce înseamnă pierderea.
Mâncăm. și într-o clipă, suntem orbi. Nu mai vedem în
Dumnezeu pe Cineva de încredere. Nu-I mai vedem iubirea. Nu mai vedem paradisul
din jurul nostru.
Mâncăm. Și într-o clipă, ochii văd. Oriunde ne uităm vedem o
lume de lipsuri, un univers de pierderi, un cosmos de sărăcie și nedreptate.
Suntem flămânzi. Mâncăm. Suntem umpluţi… și suntem goi.
Și totuși, ne uităm ne uităm la fruct și vedem doar mijlocul
material de a umple golul din noi. Nu vedem lumea materială drept ceea ce a
fost creată să fie: mijloc de comunicare cu Dumnezeu.
Preluat din cartea “O mie de daruri” de Ann Voskamp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu