Îl cunoşti pe dumnezeul tiran, pe
dumnezeul terorii tale? Pe dumnezeul gata să pedepsască, grabnic la
mânie, pe focul devastator care ar vrea să transforme toate visele tale
în scrum? Pe cel ce trimite în iad popoare şi care este aproape
imposibil de mulţumit? Pe dumnezeul în a cărui mântuire nu poţi păşi
decât dacă eşti un desavârşit autentic ce nu repetă păcate, se pocăieşte
zilnic de orice lucru rău şi nu are alte gânduri decât gânduri
compatibile cu Cerul? Îl cunoşti...
El este dumnezeul pe care l-ai văzut în
unii dintre învăţătorii tăi, în şoaptele maliţioase din mijlocul
încercării, în încredinţările toxice care ţi-au pătruns în minte şi în
unele relaţii. Uneori prin guri binevoitoare, alteori prin impostori
alteori prin oameni care erau la rândul lor victime ale abuzului
spiritual. Acesta este dumnezeul dificil. Dumnezeul care nu dă mântuirea
decât după împlinirea unei lungi liste de condiţii. Care este dispus
mereu să se îndepărteze de tine şi greu de convins să te iubească. Care
nu te iartă a doua oară. Şi care nu te vrea. Care e în stare să te
scuipe din gura Lui doar pentru că nu te-ai mai dus la biserică. Sau
pentru că îţi place un anumit gen de muzică. Sau pentru că te-ai vopsit.
Dumnezeul dificil. Cârtitor. Care
strâmbă din nas şi se uită cu dispreţ. Care ameninţă şi chinuieşte.
Atenţie când intri în biserică. El este acolo şi abia aşteaptă să caşti
sau să te plictiseşti ca să-ţi arate cu degetul nu Crucea, ci vina ta.
Acest dumnezeu este responsabil de
prăpastia dintre generaţii în cadrul bisericii, de răceala generală şi
cred că este unul dintre motivele principale care impedica treziri
spirituale şi râuri de binecuvântari. La baza scepticismului enoriaşilor
şi a neîncrederii adolescenţilor în diverşi consilieri, de exemplu,
motivele pentru care tot mai multe scaune se golesc în biserici este că
dumnezeul dificil, acest idol care şade pe locul unde ar trebui să şadă
Adevăratul Mesia şi Mire, împărăţeşte neclintit. Abuziv şi instigator.
Da, instigator. Pentru mulţi dintre noi expresii ca Pocăieşte-te! sau Vom vedea la Judecată cine are dreptate au
ajuns surogate pentru injurături, insulte ascunse în jargon teologic.
Pentru că ne arde de insulte şi de contraziceri mai mult decât ne arde
să zidim sufleteşte şi să răspândim Vestea Bună. (care, aşa ca fapt
divers, nu este Vestea Ok şi nici Vestea Bună Doar Pentru Categoria X,
că la Y nu se aplică) Disensiuni între fraţi, bariere inutile apar şi în
loc să ne concentrăm pe soluţii ne certăm între noi ca chiorii cu
privire la încredinţări personale. Şi ne e frica! Ne e frică de
dumnezeul dificil ca de un bau-bau în robă neagră care se ascunde după
fiecare colţ al eşecurilor noastre trupeşti gata să ne ia gâtul. Asta
dacă nu sunt mai rapizi fraţii în credinţă care cred că este
responsabilitatea lor să împartă dreptatea.
Totuşi, dumnezeul dificil nu există. Nu
este real. Un învăţător zicea odată că acel dumnezeu pe care tu îl
percepi, pe acela îl vei predica mai departe. Lideri spirituali
îngâmfaţi, care interpretează Scriptura după încredinţările lor şi
vremurile în care au trăit ei, se fac responsabili de perepetuarea
acestei imagini eronate a Tatălui. Dar nici ei nu reprezintă duşmanul,
dimpotrivă, sunt liderii cei pentru care suntem chemaţi să ne rugăm.
Sunt liderii care răspund înaintea lui Dumnezeu pentru cei pe care i-au
condus. Un duşman există, însă, şi ştim cu toţi care este. Ştim cu toţii
ce vrea să obţină de la noi. De ce îi iese?
. . .
Aviz celor care vor să atingă „suflete
pierdute” sau să lucreze cu tinerii, aviz liderilor: prezentaţi-le
acestor oameni pe dumnezeul dificil. Vă asigur că imediat ce-i vor simţi
prezenţa se vor ascunde, vor fugi sau chiar vă vor minţi în faţă. Vă
asigur că le va fi frică de voi aşa cum le este de acest răzbunător
rece. Cei care au instinct de auto-conservare vor sta departe de voi.
Vor avea grijă să nu îi cunoaşteţi cu adevărat. O să stingeţi din ei
orice început de pocăinţă, maturizare spirituală şi trăire la potenţial
înalt. Garantat!
dumnezeul dificil, acesta. . . nu este Dumnezeu.
