marți, 29 iulie 2014

Un Dumnezeu ocupat...



Lucrul interesant la noi este că îi atribuim lui Dumnezeu tot felul de adjective care nu I se potrivesc. Am auzit de multe ori spunându-se că “Dumnezeu este prea ocupat cu alte lucruri mai importante, nu are timp de problemele mele minore.” Oare chiar e Dumezeu ocupat? Nu are timp decât pentru lucrurile cu adevarat grave și restul sunt lăsate undeva pe lista de așteptare? De ce unii oameni cred asta? Nu le-a răspuns Dumnezeu la unele rugăciuni? Sau poate lipsa lor de credinţă?

Dacă El îţi știe fiecare fir de păr din cap, fiecare celulă și tot ce simţi și faci... atunci eu zic că-I pasă de tine și de problemele tale oricât de minore par ele. Este indicat să venim cu tot necazul nostru înaintea Lui ca El să ne poată ajuta. Orice problemă mică poate cauza unele mai mari, așa că, să le rezolvăm pe toate la cruce.

Un “duh de orfan” se simte dat de-o parte și nevoit să se afirme făcând ceva special ca să atragă binecuvantarile pe care le are un fiu. Se straduiește să câstige statutul de fiu, deoarece nu crede că merită toate acele lucruri doar pentru că așa a zis Dumnezeu... poate asta e și problema celor care nici măcar nu îndrăznesc să se roage și să spună ce probleme au lui Dumnezeu; ei cred că trebuie mai întâi să dovedească că sunt vrednici.

Isus Hristos chiar a murit pentru păcatele tale ca tu să nu mai fii rob al pacatului, a fost rănit ca tu să fii vindecat. Crede asta cu toată inima ta și primește tot ce are să-ţi dea acestă jertfă sfantă. Nu ar fi păcat să nu beneficiem de toate beneficiile crucii când preţul ei a fost atât de mare? De ce să nu ne proclamăm liberi și biruitori peste toate problemele noastre? De ce să nu primim vindecare și eliberare de orice nu e bun în noi?

Lui Dumnezeu Îi place să-L implicăm în tot ce facem, astfel Îi arătăm că Îl iubim, că Îl dorim în fiecare domeniu al vieţii noastre și că suntem dependenţi de El. Îi aducem o mare bucurie Tatălui când Îi aducem inimile zdrobite la reparat, haina mânjită la curăţat și trupul pentru a fi vindecat. Așa că, haideţi să-L facem bucuros!

sâmbătă, 26 iulie 2014

APROAPE DE CEI PERSECUTATI ,,Mali” (27 iulie - 2 august)


Mali - capitala Bamako, Președinte: Ibrahim Boubacar Keita
Mali este o țară din Africa de Vest. Învecinată la nord cu Algeria, la est cu Niger, la vest cu Mauritania și Senegal, în sud cu Coasta de Fildeș, Guineea și Burkina Faso. Cea mai mare parte din această țară africană este compusă din câmpie joasă, ruptă în anumite locuri de coline stâncoase. Pe teritoriul ei se întinde deșertul Sahara și zona Sahelului.
 

Islamul
Mai mult de 90% din populație este musulmană, iar restul populației este creștină și animistă. Majoritatea musulmanilor mali sunt suniți, influențați de sufism, un concept în islam, definit de învățați ca fiind dimensiunea mistică a islamului. În Mali există multe grupări de militanți islamiști, persoane extremiste care ucid în numele dumnezeului lor.
 

Creștinii din Mali
Anul trecut, rapoartele de știri prezentau o situație grea pentru puținii creștini din Mali. Aceștia erau vânați „din casă în casă” și alungați din țară sau omorâți. Cel puțin 220 000 de creștini au fugit din Mali după o lovitură islamică de stat, petrecută în anul 2012. Biserica din Mali se confruntă cu eradicarea completă, în special în zona de nord, unde rebelii vor să stabilească un stat islamist independent și să-I alunge pe creștini. Unii pastori au fost prinși și decapitați.
 

Motive de rugăciune:
• Rugați-vă pentru pace în această țară măcinată de război. Cereți Domnului ca El să Se descopere celor care caută războiul, crezând ca fac bine ceea ce fac.
• Rugați-vă pentru musulmanii din Mali, pentru trezire spirituală în această țară, iar Dumnezeu să lucreze cu putere prin semne și minuni.
• Rugați-vă pentru creștinii care au rămas în Mali. Cereți protecție peste ei, putere de mărturie, curaj și statornicie.

marți, 15 iulie 2014

APROAPE DE CEI PERSECUTATI,, MALAEZIA”( 13-19 iulie 2014)


-este o insula situate in partea de S-E a Asiei
-are o populatie de 30,2 milioane locuitori, iar crestini sunt 2,9 milioane
-religia de stat este islam si se afla pe locul 40 in clasamentul tarilor cu persecutii.
-schimbarea credintei este un act ilegal si este considerat apostazie, fiind sanctionat cu amenda sau inchisoare
-servicile de inchinare ale crestinilor sunt monitorizate , iar materialele crestine sunt controlate de autoritati
-desi Constitutia garanteaza libertatea religioasa , totusi de multe ori tribunalele ignora Constitutia si aplica Legea Islamica, Sharia
-in 2011 autoritatile au confiscat 35 000 de Biblii care au fost introduse in tara si de atunci confiscarea Bibliilor a continuat
-crestinii se aduna in secret la inchinare, iar bisericile sunt aproape inexistente
-cetatenii din Malaezia de alte origini au libertatea de a avea orice religie doresc, dar cei de origine malaeza sunt obligati prin lege sa fie musulmani
--musulmanii convertiti la crestinism sunt trimisi in centre de reeducare , unde sunt retinuti pana sunt deacord sa se intoarca la islam
-unii musulmani care se convertesc la crestinism sunt fortati sa paraseasca familiile si societatea,,iar altii au fost fortati sa paraseasca tara
 

 POTI ALEGE SA FII ,,RASPUNSUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICA PERSECUTATA" DIN GENERATIA TA!

sâmbătă, 12 iulie 2014

Vrem, dar nu prea



Cine ne dorește cel mai mult fericirea, împlinirea și victoria în toate lucrurile? Eu cred că Dumnezeu mai presus de toţi, mai mult decât noi înșine. El dorește să ne pună pe muntele pe care nu putem ajunge, nici chiar visa la el, ne dorește tot binele din lume și ce-I mai important, dorește să ne folosească pe noi în planul Său măreţ.

Sunt oameni care vor să fie vindecaţi dar le trebuie și pensie de boală și mila altora și reducerile la mijloace de transport datorită bolii... Acestia trebuie să se hotărască ce vor cu adevărat, deoarece vindecarea nu vine din obligaţie. La fel ca la slăbit, vrei să slabești, dar nu vrei să faci exerciţii și să ţii dietă... Dorim să fim creștini dar să nu fim diferiţi de lume... 

Dumnezeu nu vrea să stăm apăsaţi sub poveri grele și să ducem o viaţă de calvar, ci dimpotrivă a zis “îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Dar sunt momente când tocmai încăpăţânarea noastră și îndrăzneala să credem că noi știm mai bine decât Dumnezeu cum stă treba, Îl împiedicăm să lucreze și chiar începem să-I dăm indicaţii; așa că Tatăl nostru din ceruri stă “neputincios”, supărat și îndurerat la respingerea noastră. El dorește cu ardoare să lucreze, să ne ia poverile, să ne elibereze de orice gând, de orice ne-ar ţine legaţi dar cum să renunţăm noi oare la nepăsarea noastră, la orgoliul nostru, cum să renunţăm la planul perfect pe care-l avem în minte? 

Știu de multe ori planurile lui Dumnezeu par pură nebunie pentru noi și nu înţelegem de ce ni se întâmplă unele lucruri, de ce trecem pe unde trecem și ce folos își au toate acestea, dar Dumnezeu știe că toate sunt spre folosul celor ce se încred în El. Ne aștepăm ca Dumnezeu să ne răspundă într-un fel, dar poate o face în altul și atunci începem să putem întrebări “nu mă mai iubește”, “de ce mă lași singur”, “de ce mi se întâmplă mie”, dar oare de ce nu putem întrebări care să ne ajute să aflăm voia lui Dumnezeu în acea situaţie deoarece asta e ceea ce trebuie să facem.

Haideţi să nu ne răzvrătim și să nu ne vedem părăsiţi și uitaţi de Dumnezeu cand lucrurile nu merg conform planurilor noastre și să luăm hotărâri concrete pentru Dumnezeu și pentru viaţa noastră. Știm în mâna Cui suntem și știm că iubirea Lui e fără margini pentru noi, pentru că a dovedit-o de nenumărate ori. Mai știm că planurile Lui sunt mult mai bune și mai eficiente decât ale noastre așa că să ne abandonăm în braţul Lui tare și să ne lăsăm prelucraţi așa cum El, nu cum vrem noi.

vineri, 4 iulie 2014

APROAPE DE CEI PERSECUTATI ,,LIBIA”( 6-12 iulie 2014)


 

- se alfa in Nordul Africii
- populatia este de 6,5 milioane locuitori din care 35 000 sunt crestini
- religia de stat: islam
- In 2014 Libia a urcat in clasamentul tarilor cu persecutii de pe locul 17 pe locul 13
- Activitatile bisericesti,distribuirea de literatura crestina si orice forma de evanghelizare sunt interzise
- Musulmanii care se convertesc la crestinism intalnesc mari probleme, in special din partea familiei, societatii si a extremistilor islamici
- Crestinilor le este teama sa se intalneasca cu alti crestini la inchinare, pentru ca orice adunare religioasa( alta decat cea islamica) este interzisa,,si este sanctionata aspru
- Literatura crestina este interzisa in Libia, si poate intra in tara doar pe ascuns
- Strainii crestini care se afla in Libia au propriile biserici, dar cetatenii libieni n-au voie sa participe la inchinare in ele.Politia sta la usa bisericii pentru a ,,asigura paza bisericii”( adica , sa impiedice libienii sa intre in biserica). Libienii n-au propriile biserici crestine.
- In Libia s-a reintrodus in 2011 legea SHARIA ( LEGEA ISLAMICA). Aceasta lege este cea mai mare amenintare pentru crestini, iar in mod mai special pentru femeile crestine. Legea SHARIA prevede pedepse foarte aspre, incepand de la biciuirea in public pana la amputarea in public a anumitor membre din corp, iar convertirea de la islam la crestinism se pedepseste cu moartea
-Guvernul a decretat ca toti cetatenii tarii trebuie sa fie musulmani sunniti
-casatoriile in afara celor facute dupa ritual Islamic nu sunt recunoscute
-intalnirile crestinilor libieni in numar mai mare de 6 persoane sunt interzise prin lege
 

 POTI ALEGE SA FII ...,,RASPUNSUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICA PERSECUTATA"...DIN GENERATIA TA”